Cele mai comune motive pentru care se refuză îmbarcarea în avion
Vi s-a întâmplat vreodată să ajungeți în aeroport pregătiți de călătorie, însă odată ajunși la poarta de îmbarcare, cu biletul în mână, nu aveți acces în aeronavă? Acest fenomen a ajuns să devină tot mai cunoscut sub numele de refuz la îmbarcare.
În urma unui audit realizat de Curte Europeană de Auditori, a fost evidențiat că din 8.961 din pasagerii audiați, a rezultat că cel puțin 129 de pasageri au avut de-a face cu refuzul la îmbarcare. Deși acest număr pare mic, odată cu creșterea considerabilă a perturbărilor zborurilor la nivel european, tot mai mulți pasageri continuă să fie afectați.
Experții AirAdvisor au adunat situații diferite în care călătorii se pot regăsi fără zborul programat și confirmat de companiile aeriene. În acest articol vom prezenta cele mai comune motive pentru care pasagerilor li se refuză îmbarcarea și care este procesul pentru a ajunge la o astfel de decizie care să afecteze pasagerii.
Ne asumăm toate costurile legale
Tot ce trebuie să faci este să depui cererea și să aștepți despăgubirea.
Suprarezervarea zborurilor
Companiile aeriene estimează numărul de pasageri care se va îmbarca în aeronavă utilizând algoritmi complecși și istoricuri a zborurilor anterioare pentru aceeași destinație.
Suprarezervarea zborurilor înseamnă de cele mai multe ori că operatorul de zboruri a decis să vândă mai multe locuri decât numărul de locuri disponibile în aeronavă. Această tactică există pentru a evita operarea aeronavei cu locuri goale.
Unii profesioniști pot considera această tehnică bazată pe profit întrucât aeronava se așteaptă să existe pasageri care să nu se prezinte, iar astfel să obțină profitul a două bilete de avion: pasagerul care nu s-a prezentat și pasagerul care achiziționat un bilet chiar dacă locul era deja rezervat.
Există mai mulți factori care influențează decizia de permitere a suprarezervării:
- Date istorice: În urma analizelor din zborurile anterioare, rezultă un tipar al pasagerilor de a nu se prezenta la un zbor sau de a-l anula.
- Tendințe de rezervare: Sezonul, ziua săptămânii și diferite evenimente afectează rezervările.
- Tipul de aeronavă: Mărimea aeronavei și numărul de locuri disponibile pot influența suprarezervarea.
Refuz la îmbarcare involuntar
În momentul în care o companie aeriană se confruntă cu un refuz la îmbarcare, aceasta trebuie să selecteze un număr de pasageri cărora să le refuze îmbarcarea involuntar.
De obicei, există procese și condiții de prioritizare a pasagerilor. Iată care sunt cele mai frecvente:
- Ora de check in: Adesea, pasagerii care au efectuat check-in-ul mai devreme sunt prioritari.
- Dizabilități sau nevoi speciale: Pasagerii care suferă de un handicap sau au nevoi speciale au, de regulă, acces prioritar.
- Tipul de bilet: Pasagerii care au achiziționat un bilet o categorie sau mai multe peste nivelul de bilet de bază fac rareori parte din grupul refuzat.
Refuz la îmbarcare din cauza problemelor de documentație
Multe companii aeriene nu permit să vă îmbarcați în aeronavă dacă documentele de călătorie (pașaportul sau cartea de identitate) sunt expirate sau sunt foarte aproape de expirare. Unele țări, nu acceptă călătorii al căror pașaport urmează să expire în termen de o lună până la șase luni la momentul călătoriei.
Pasagerii ale căror documente sunt dăunate sau nu dispun de tipul de document potrivit pentru călătorie pot fi refuzați la îmbarcare. De exemplu, pasagerii al căror buletin a expirat, trebuie să solicite un titlu de călătorie de la consulatul țării de unde au cetățenie pentru a putea reveni în țară.
Lipsa de viză pentru anumite țări poate obliga companiile aeriene să refuze îmbarcarea pasagerilor în aeronavă. În plus, tipul de viză influențează și acesta buna desfășurare a călătoriei. De exemplu, dacă aveți o viză turistică când, de fapt, călătoriți în scopuri de afaceri, s-ar putea să nu puteți accesa aeronava.
Procurile și documentele minorilor
Părinții divorțați sau tutorii legali trebuie să prezinte o procură de călătorie de fiecare dată când doresc să călătorească cu minorul în afara țării. Tipul de procură este determinat de acordul de custodie al părinților. Aceasta poate fi definitivă și irevocabilă sau creată de ambii părinți.
Probleme de securitate și siguranță
Pentru mulți pasageri, aeroportul este o lume pe cât de bogată în reguli și reglementări, pe atât de liberatorie. Unii călători optează să înceapă sărbătorirea vacanței încă din localurile aeroportului. Angajații companiei aeriene au dreptul să refuze îmbarcarea pasagerilor în stare de ebrietate sau care sunt agresivi și violenți față de personal sau pasageri.
Călătoriile cu avionul pot fi o sursă de stres și frustrare pentru mulți, însă, pasagerii care au limbaj care incită la violență, ură sau amenințări riscă să nu poată călători cu zborul programat din cauza acestora.
Punctul de control al securității din aeroport
De fiecare dată când trebuie să punem bagajul de mână, geanta personală sau cureaua de la pantaloni în tavă pentru a fi trecute printr-un scanner, se efectuează controale de securitate.
Dacă un călător refuză accesul la bagaj sau refuză să fie controlată persoana fizică de către un agent de securitate, există posibilitatea să li se refuze accesul în zona de îmbarcare. Motivele pot varia de la obiecte interzise în bagajul de mână, până la furnizarea de informații false sau activarea detectoarelor de metal și având în posesie obiecte care pot pune în pericol siguranța altor pasageri.
Condiții medicale și incapacitatea de a zbura
Persoanele care suferă de condiții medicale importante și care pot afecta capacitatea acestora de a zbura, trebuie să furnizeze companiei aeriene un document conform căruia un cadru medical atestă că este apt de zbor. Refuzul sau eșuarea de a pune la dispoziție un astfel de act poate duce la refuzarea îmbarcării. De exemplu, pasagerii cu probleme de respirație, cum ar fi astmul sunt îndemnați să consulte un medic pentru a se asigura că au capacitatea să zboare.
În această categorie intră și femeile însărcinate în luna a 8-a. Din motive de siguranță atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș, companiile aeriene pot interzice accesul la aeronavă femeilor cu o sarcină avansată.
Probleme operaționale
Se poate întâmpla ca în timpul verificărilor înainte de decolare să rezulte că aeronava are probleme tehnice. Opțiunile companiilor aeriene sunt cel mai adesea limitate. În cazul unor defecțiuni care se pot rezolva în scurt timp, este posibil ca pasagerii să se confrunte doar cu un zbor întârziat. Însă, când problemele sunt majore, iată ce acțiuni pot fi luate:
- Anularea zborului
- Înlocuirea aeronavei
- Zbor alternativ
Oricare din opțiunile de mai sus poate conduce la refuzarea îmbarcării în zborul programat. De exemplu, dacă compania optează să continue călătoria cu un avion mai mic decât cel inițial, atunci sunt șanse ca numărul de locuri să nu se potrivească cu numărul de pasageri.
Restricții de greutate
Aeronavele au limite de greutate foarte stricte. Dacă greutatea pasagerilor, a bagajelor, a mărfurilor și a combustibilului depășește standardele stabilite pentru tipul de aeronavă. Sunt șanse să se solicite ca unii pasageri să renunțe la zbor.
Dacă pasagerii nu părăsesc avionul în mod voluntar, atunci s-ar putea să li se refuze îmbarcarea involuntar.
Situații de urgență
Rareori se întâmplă să apară situații de urgență majore, însă nu sunt imposibile. Probleme medicale care să necesite atenție imediată, probleme de securitate din cauza unui pasager agresiv sau defecțiuni tehnice insurmontabile pot duce la refuzarea îmbarcării.
Despăgubirea pasagerilor pentru un refuz de îmbarcare
Pasagerii al căror zbor a fost refuzat au dreptul să solicite compensații și chiar rambursări de la compania aeriană pentru neplăcerile cauzate. În conformitate cu Regulamentul 261 din 2004, pot fi solicitate despăgubiri de până la 600 de euro.
Solicitarea despăgubirilor se poate face fie prin site-ul companiei aeriene care v-a refuzat zborul, fie apelând la serviciile unor experți de soluționare a cererilor de despăgubire.
Nu uitați, drepturile pasagerilor se extind și în aeroport, așa că nu ezitați să solicitați transport alternativ, bunuri și servicii și acces la metode de comunicare.
Concluzie
Refuzul la îmbarcare este o experiență frustrantă și solicitantă. Nu ezitați să documentați evenimentul și să vă păstrați calmul. Deși nu se întâmplă frecvent, este bine să știți că drepturile vă sunt protejate, iar pierderea poate fi minimizată.
Nu știți de unde să începeți?Verificați calculatorul AirAdvisor pentru a afla suma compensației. Durează doar 3 minute și este complet gratuit!Verifică-ți zborul
Nu există feedback
Lăsați părerea dumneavoastră
Calculator despăgubiri pentru zbor:
Verifică dacă ai dreptul la despăgubiri pentru zborul întârziat în doar 3 minute.