Acest articol a fost revizuit de avocatul licențiat Anton Radchenko pentru acturatețea generală.
Ultima actualizare:

Solicitări pentru despăgubiri Air Nostrum

Dacă ai întâmpinat probleme legate de vreun zbor din ultimii 3 ani, ai putea beneficia de compensații dacă te regăsești într-una dintre situațiile de mai jos:

  • Air Nostrum zbor anulat: Dacă anularea zborului a fost făcută cu mai puțin de 14 zile înainte de decolarea programată
  • Air Nostrum zbor întârziat: Dacă întârzierea zborului tău a depășit 3 ore
  • Refuz îmbarcare: În cazul unei supra-rezervări a aeronavei
  • Conexiune pierdută: În cazul în care pierderea conexiunii a fost cauzată de un zbor anulat sau întârziat Air Nostrum

Unele călătorii cu avionul pot fi însoțite de neplăceri. În cazul în care, în ultimii 3 ani, ai avut parte de situații nefericite, precum o anulare zbor Air Nostrum, poți solicita despăgubiri generoase, acordate în conformitate cu Regulamentul european CE 261/2004.

 

Care sunt drepturile mele de pasager dacă zborul a fost anulat sau întârziat

Este important să știi că, la nivelul UE, se aplică Regulamentul european CE 261/2004, care pune accent pe drepturile pasagerilor aerieni, în cazul zborurilor întârziate sau anulate, pentru conexiuni pierdute ori dacă acestora li se refuză îmbarcarea. În astfel de situații, sunt stabilite compensații semnificative.

Regulamentul cu pricina vizează și zborurile Air Nostrum anulate sau cu întârzieri. Vestea bună este că poți solicita despăgubiri de la Air Nostrum, de până la 600 de euro, în cazul în care ești informat prea din scurt că Air Nostrum anulează zboruri.

Dacă vrei să fii la curent cu toate informațiile care te interesează despre anulare zboruri Air Nostrum, evită orice forum. îți recomandăm să citești acest articol util, realizat de echipa noastră de profesioniști.

 Zbor perturbat? Ai putea avea dreptul la despagubire - până la €600Verifică-ți zborul

Ce fac dacă zborul meu a fost anulat sau întârziat

Poți beneficia de despăgubiri de până la 600 de euro, în cazul în care te-ai confruntat cu un zbor anulat sau cu întârzieri, dacă respecți câteva reguli importante. Avocații noștri te sfătuiesc să parcurgi următorii pași:

  • Ţine o evidență a întârzierilor înregistrate la plecare sau la sosire (de exemplu: fotografii ale ecranelor din aeroport, în care se observă orele de îmbarcare; notificări scrise (SMS sau e-mail) din partea companiei aeriene etc.);
  • Păstrează o copie a tichetului de îmbarcare;
  • Încearcă să păstrezi biletul de avion, în format fizic sau electronic;
  • Nu arunca nicio chitanță, în original, care atestă cheltuielile pricinuite de întârzieri sau anulări (cazare, transport, închirieri auto, mâncare, etc.);
  • Află de la compania aerienă motivele care au cauzat întârzierea sau anularea (în funcţie de acestea, poate fi determinată eligibilitatea pentru primirea compensației);
  • Redactează o reclamație către compania aeriană sau apelează la ajutorul specialiștilor AirAdvisor (nu va dura mai mult de 3 minute);
  • Ai grijă să nu semnezi niciun document şi să nu accepți niciun voucher, în afara celor care-ţi asigură mâncarea.

 

Air Nostrum zboruri anulate. Cum procedez

  • Află dacă cererea ta va avea sau nu sorţi de izbândă. Este important să existe o întârziere peste 2 ore la destinație, în cazul zborurilor anulate. În general, sunt eligibile toate cursele din interiorul UE și cele care se deplasează din UE spre alte destinații, precum şi cursele din afara UE spre UE, operate de companii aeriene din UE.
  • Interesează-te dacă motivul anulării zborului, de către compania aeriană, este întemeiat, întrucât nu toate cursele anulate se califică despăgubiri.
  • Transmite o sesizare companiei aeriene. Acordă o atenţie sporită completării formulatului de pe site-ul companiei, pentru a putea fi identificat pe lista pasagerilor. Ulterior, va trebui să iei legătura cu reprezentanţii Air Nostrum, pentru a avea siguranţa că ai furnizat corect toate datele. Compania va stabili dacă eşti sau nu eligibil pentru despăgubiri.
  • Apelează la un avocat sau la serviciile specialiștilor AirAdvisor.
  • De regulă, companiile aeriene acceptă să acorde compensaţii în foarte puţine cazuri. Poţi ajunge chiar şi în situaţia de a acţiona în judecată compania aeriană pentru a-ţi câştiga drepturile. Procesul este mult mai rapid şi cu şanse crescute de reuşită, când apelezi la ajutor specializat, precum cel al echipei AirAdvisor.

Pe scurt, ai dreptul să soliciţi compensație în următoarele situaţii:

  • Cursa aeriană întârzie la destinație mai mult de 2 ore, când zborul este anulat;
  • Ajungi la destinaţie cu peste 3 ore de întârziere faţă de ora normală a aterizării.

În cazul unui zbor Air Nostrum anulat azi, fă tot posibilul să soliciţi despăgubirile cât mai repede.

 

În ce condiții nu am dreptul la compensații pentru zboruri anulate Air Nostrum

Poţi obţine o sumă considerabilă dacă ai avut de suferit din cauza modificării unui zbor Air Nostrum, indiferent că este vorba despre o anulare sau despre întârzieri.

Valoarea compensaţiei în cazul unor zboruri anulate Air Nostrum se stabileşte în funcţie distanța parcursă pe acea rută. Cuantumul despăgubirilor, în cazul curselor întârziate, este influenţat atât de timpul de aşteptare, cât şi de distanţa zborului.

 Daca zborul tau a fost intarziat, anulat sau supra-rezervat in ultimii 3 ani, ai putea fi eligibil pentru o compensatie de pana la €600Verifică-ți zborul

Întârziere zbor Air Nostrum. Cum procedez

Dacă, în ultimii 3 ani, te-ai confruntat cu întârzieri Air Nostrum, poţi solicita despăgubiri. Paşii pe care trebui să-i parcugi, pentru despăgubiri în cazulîntârzierii zborului Air Nostrum, sunt similari celor pentru zborurile anulate.

Păstrează biletul de avion şi tichetul de îmbarcare. Apoi, află motivul întârzierii avionului Air Nostrum. Într-o astfel de situaţie, ai posibilitatea de a recupera şi celelalte sumele plătite cu ocazia deplasării tale, cum ar fi cele pentru cazare. Este esenţial, în acest sens, să nu arunci nicio chitanţă prilejuită de călătoria ta.

Eşti eligibil pentru despăgubiri pentruîntârzierea avionului Air Nostrum în cazul în care te afli în situaţia de a aştepta mai bine de 3 ore, până ajunge avionul la destinație. Pentru a fi la curent cu timpul de aşteptare, consultă frecvent situația zborurilor Air Nostrum, pentru a ști care este întârzierea aeronavei.

Dacă întârzierea depăşeşte 5 ore, ai dreptul de a cere inclusiv rambursarea biletului de avion Air Nostrum.

 

În ce condiții nu am dreptul la compensații pentru zboruri întârziate

Există şi situaţii în care nu poţi obţine compensaţii pentru zbor întârziat de Air Nostrum. Concret, compania poate invoca, de exemplu, „circurmstanţele extraordinare”. Este vorba, printre altele, despre starea vremii, greve sau probleme de securitate.

 

Ce despăgubiri pentru zboruri întârziate Air Nostrum primesc

Pentru zboruri întârziate Air Nostrum, dar şi pentru cele anulate, Regulamentul european CE 261/2004 prevede compensaţii deloc modeste.

În cazul curselor Air Nostrum anulate, valoarea compensaţiilor este determinată de distanţa parcursă pe respectiva rută. În ceea ce priveşte despăgubirile în cazul curselor cu întârzieri, sunt luate în considerare timpul de aşteptare propriu-zis şi distanţa zborului.

 

Despăgubiri zbor anulat

Dacă ţi-ai pus întrebarea „Ce beneficii am după ce Air Nostrum mi-a anulat zborul”, ar trebui să ştii care sunt despăgubirile pe care le-ai putea primi:

 

Zboruri până în 1.500 km 250 euro (valoarea va fi micşorată cu 50% dacă ţi se prezintă alt zbor alternativ, care va sosi cu mai puţin de 2 ore după ora programată a cursei anulate)

 

Zboruri între 1.500 km şi 3.500 km 400 euro (valoarea va fi micşorată cu 50% dacă ţi se prezintă alt zbor alternativ, care va sosi cu mai puţin de 3 ore după ora programată a cursei anulate)

 

Zboruri peste 3.500 km 600 euro (valoarea va fi micşorată cu 50% dacă ţi se prezintă alt zbor alternativ, care va sosi cu mai puţin de 4 ore după ora programată a cursei anulate)

 

Despăgubiri zbor întârziat

Valoarea compensaţiilor de la Air Nostrum pentru zbor întârziat, în cazul unei aşteptări mai mari de 3 ore:

  • Zboruri până în 1.500 km - 250 euro
  • Zboruri între 1.500 km şi 3.500 km - 400 euro
  • Zboruri peste 3.500 km - 600 euro

 

Păstrează chitanțe pentru toate cheltuielile

Potrivit legii, în afara compensațiilor de până la 600 de euro acordate pentru cursele anulate sau cu întârzieri, compania aeriană să asigure şi rambursarea banilor pe care i-ai cheltuit din cauza circumstanţelor neplăcute. Este esenţial să nu arunci nicio chitanţă, pentru a le anexa la cererea de acordare a compensaţiilor.

 Ai avut un Zbor Intarziat sau Anulat catre sau dinspre UE?Verifică-ți zborul

Cum obții o rambursare a biletului Air Nostrum pentru un zbor anulat

În paralel, eşti îndreptăţit să primeşti şi o rambursare a biletului de avion Air Nostrum, dacă:

  • Anularea a intervenit cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare, iar alternativa primită determină schimbarea planurilor de călătorie (plecare/sosire într-o zi diferită etc.)
  • Ai primit un refuz la îmbarcarea și nu accepţi zborul alternativ
  • Întârzierea depăşeşte 5 ore și refuzi îmbarcarea.

Dacă optezi pentru o rambursare debilete Air Nostrum, compania aeriană are un termen de maximum 7 zile pentru a-ţi vira banii în contul bancar. Totodată, poţi alege şi un zbor alternativ sau un nou bilet, neschimbând destinația, ci doar data plecării.

 

Evită să îți pui în pericol dreptul la compensație

Atenție! Dacă accepţi, pe moment, alt tip de despăgubire, rişti să nu mai ai dreptul la compensații. Tocmai de aceea, nu semna vreun document și nu accepta diverse produse oferite sau vouchere gratuite. În caz contrar, se va considera că ai primit deja o compensaţie iar compania va scăpa de alte obligații.

 

Cum fac o reclamație la Air Nostrum în cazul unui zbor anulat sau întârziat

Există o modalitate eficientă, care-ţi poate asigura succesul, dacă vrei să primeşti compensaţii pentru un zbor anulat Air Nostrum. Poţi reclama situaţia cu ajutorul companiei noastre, urmând să primeşti ajutor din partea unei echipe de specialişti cu experienţă în domeniu.

Poţi depune şi pe cont prorpiu o sesizare folosind formularul dedicat Air Nostrum privind zborul anulat de Air Nostrum sau privind zborurile cu întârzieri. Trebuie să ştii că şansele de câştig nu sunt mari. 92% dintre solicitările de despăgubiri sunt refuzate de companiile aeriene.

Dacă vrei să te ajutăm să primeşti compensaţiile, te invităm să aloci 3-4 minute pentru a completa formularul de pe site-ul nostru.

 Afla daca ai dreptul la despagubire pentru un zbor perturbatVerifică-ți zborul

Drepturi suplimentare ale pasagerilor

În situaţia zborului anulat de Air Nostrum, poţi cere companiei aeriene să îţi asigure mâncarea şi băuturile răcoritoare, pe durata perioadei de aşteptare pe aeroport.

Poţi beneficia şi de cazare la hotel, asigurată tot de aceasta. Situația este valabilă dacă, după anularea zborului Air Nostrum, ai acceptat alt zbor către destinaţie dar trebuie să aştepţi o noapte noua cursă.

Îţi reamintim să nu semnezi documente şi nici să nu accepţi gratuităţi sau vouchere, dacă vrei să obţii ulterior despăgubiri pentru zboruri suspendate Air Nostrum.

În cazul în care îmbarcarea ta nu a fost posibilă din cauza supra-rezervării ori dacă zborul ţi s-a anulat sau a înregistrat întârzieri, poți avea dreptul să ceri despăgubiri de până la 600 euro.

 

FAQ

 

Pentru mai multe răspunsuri, te aşteptăm la secțiunea noastră de întrebări frecvente.

 

Cum fac o cerere de restituire compensaţii Air Nostrum?

 

Poţi transmite solicitarea ta folosind formularul de reclamaţii Air Nostrum, disponibil pe site-ul companiei, sau poţi apela la serviciile specialiştilor AirAdvisor. Ne vei acorda o împuternicire, iar noi vom putea continua procesul în numele tău.

 

Ce se întâmplă în cazul curselor anulate Air Nostrum?

 

Dacă ai avut ghinionul de a renunţa la planurile de călătorie din cauza unei curse Air Nostrum anulate, poţi cere despăgubiri cuprinse între 250 şi 600 de euro, după cum prevede Regulamentul european CE 261/2004.

 

Ce trebuie să faci să fii despăgubit de Air Nostrum?

 

Dacă vrei să primeşti despăgubiri pentru zbor anulat Air Nostrum, va trebui să transmiţi o cerere de revendicare, utilizând formularul pentru reclamaţii. Ţine cont de faptul că, dacă porneşti pe cont propriu pe acest drum, şansele de reuşită nu depăşesc 8%. Specialiştii AirAdvisor te pot reprezenta, sporindu-ţi șansele de câștig.

 

Pot cere despăgubiri Air Nostrum ca a întârziat avionul?

 

Poţi solicita compensaţii, dacă întârzierea zborului depășește 3 ore. Potrivit Articolului 7 al Regulamentului european CE 261/2004, poţi beneficia de despăgubiri între 250 şi 600 de euro.

 

Cum fac reclamaţie pentru întârziere zbor Air Nostrum?

 

Pentru reclamaţii legate de întârzierile zborurilor, ai la dispoziţie formularul online de pe site-ul Air Nostrum.

Fa o solicitare prin AirAdvisor si obtine pana la €600 compensatie. Afla cat ai de primit astazi.Verifică-ți zborul