Verificați despăgubirea
Învinge efectele schimbării de fus orar prin aceste trucuri

Învinge efectele schimbării de fus orar prin aceste trucuri | AirAdvisor

Alex Manea
Scris de Alex Manea
5 minute de citit
Ultima actualizare:

Efectele schimbării fusului orar asupra organismului sunt o realitate a vieții moderne, având în vedere că din ce în ce mai mulți oameni aleg să călătorească pe distanțe lungi cu avionul. Efectele sunt diferite de la o persoană la alta și ele pot varia de la picioare umflate până la tulburări de personalitate. Însă, acestea pot fi diminuate sau chiar evitate. Astfel, fie că mergi în vacanță în țări exotice sau ai întâlniri de afaceri în cealaltă parte a globului, poți să eviți problemele cauzate de schimbarea fusului orar. Iată cum o faci!

 

Relaxează-ți programul, dacă se poate 

În cazul în care te pregătești să pleci în vacanță undeva cu o diferență mare de fus orar, este indicat să îți relaxezi programul înainte de călătorie. Astfel, vei evita oboseala cauzată de dezorientarea ceasului biologic. Poți chiar să îți schimbi și orele se somn, pentru a te obișnui mai ușor. Persoanele cu un stil de viață rigid se vor adapta mai greu la această schimbare. Însă, dacă ești mai flexibil și îți schimbi încetul cu încetul programul, va fi mai simplu pentru corpul tău adopte noul fus orar, iar tu vei fi mai fresh în vacanță.

 

Dormi bine înainte de plecare 

Este mai ușor de zis decât de făcut, având în vedere că entuziasmul plecării într-o vacanță exotică te poate ține treaz toată noaptea. Însă, este indicat să dormi liniștit înainte de a pleca la drum. Desigur, nici oamenii care călătoresc în interes de serviciu se pot folosi de acest truc. Un somn liniștit te va lăsa suficient de odihnit pentru a sta treaz până la ora de culcare de la destinație, chiar dacă orele de nesomn se adună.

Zbor perturbat? Ai putea avea dreptul la despagubire - până la €600Verifică-ți zborul

Evită să ajungi noaptea 

Dacă este posibil, încearcă să eviți zborurile care ajung la destinație noaptea. Ajungând ziua, îți va fi mai ușor să stai treaz, deoarece vei fi tentat să ieși în oraș și să explorezi împrejurimile. Dacă ai dormit liniștit și te-ai odihnit cu o noapte înainte, atunci va fi floare la ureche să te bucuri de vacanță chiar și în ziua în care debarci de pe aeroport.

avion aerian

Cumpără bilet de la companiile cu un anumit tip de avion 

Umiditatea aerului, sistemul de iluminare și confortul scaunului sunt importante atunci când vine vorba de efectele schimbării fusului orar asupra organismului. Avioanele Airbus A350 și A380 sunt recunoscute pentru avantajele pe care le oferă celor care nu vor să fie afectați de schimbul de fus orar. Ele sunt dotate cu sisteme de umidificare a aerului de înaltă tehnologie, luminile LED oferă 16.7 milioane de nuanțe care simulează lumina naturală și un sistem de purificare al  aerului de ultimă generație. Dacă îți permite destinația, poți să alegi călătoria cu un avion care îți pune la dispoziție toate instrumentele de care ai nevoie pentru a diminua efectele negative ale schimbării de fus orar.

 

Alege locul potrivit

Unde te așezi este foarte important pentru felul în care te vei odihni. Într-adevăr, nu toată lumea își permite să călătorească la clasa întâi sau business, ceea ce înseamnă că trebuie să îți alegi bine locul pentru a călători confortabil. Ideal ar fi să optezi pentru un loc pe mijlocul avionului la geam. Astfel, nu vei sta nici în față, unde se foiește lumea, nici spre coada acestuia, unde ești smucit la accelerare, urcare sau la fiecare gol de aer. Locul de la geam este, de asemenea, excelent, pentru că acolo ai unde să îți sprijini perna și nici nu vei fi deranjat de alți pasageri care vor să se miște. Astfel, vei putea să te odihnești pe perioada zborului, iar impactul schimbării fusului orar se va diminua.

Afla daca ai dreptul la despagubire pentru un zbor perturbatVerifică-ți zborul

Nu lua pastile de dormit și nici nu consuma alcool

Oboseala și alcoolemia nu sunt prietene. Din acest motiv ar trebui să eviți barul înainte de a urca la bordul aeronavei. În cazul pastilelor de dormit, mulți cred că îi va ajuta să aterizeze odihniți. Însă, de cele mai multe ori, pastilele de dormit te lasă buimac după ce trezești. Astfel, îți vei petrece prima zi de vacanță încercând să îți dai seama ce se întâmplă cu tine. De asemenea, îți vei da peste cap ceasul intern. Este mai bine să adormi, fără ajutor, dacă corpul ți-o cere și să eviți asistența chimică cu orice preț. Poți să îți iei plicuri de ceai cu tine, având în vedere că apa caldă este gratuită în avion.

 

Evită cafeaua

Sunt unii oameni care au nevoie de cafea doar pentru a putea deschide ochii. Ei bine, chiar dacă te numeri printre ei, ar trebui să renunți la ea sau să optezi pentru varianta decofeinizată, pentru a putea dormi în timpul zborului.

doamnă dormind în avion

Încearcă să dormi în timpul zborului

O metodă foarte bună de a evita problemele cauzate de schimbarea fusului orar atunci când zbori pe o distanță mare este să dormi în timpul călătoriei. Într-adevăr, avioanele sunt zgomotoase și nu sunt la fel de confortabile ca patul tău de acasă. Însă, te poți pregăti pentru un somn liniștit cu dopuri de urechi și pernă pentru gât. Astfel, vei avea parte de un somn odihnitor, iar atunci când vei ateriza vei avea parte de mult mai multă energie.

 

Cum te afectează schimbarea fusului orar?

Desincronizarea este termenul medical pentru efectele cauzate de schimbarea fusului orar. Acesta presupune că ritmul tău cicardian (ceasul intern) se dereglează. Corpul tău crede că este într-un alt fus orar așa că devine confuz, obosit și nu funcționează așa cum trebuie. Prin urmare, tu simți toate efectele schimbării fusului orar asupra organismului într-un mod negativ. Însă, dacă urmezi sfaturile din acest articol, poți să îmbunătățești modul în care se adaptează copul sau chiar să eviți toate efectele negative.

Schimbarea de fus orar este la fel de dăunătoare din punct de vedere psihologic, precum întârzierea avionului. Însă, dacă pentru întârzierea zborului, poți folosi servicii precum AirAdvisor pentru a fi despăgubit, pentru modul cum te afectează schimbarea fusului orar nu există niciun sistem de răsplată. Prin urmare, fiind responsabil de propria bună dispoziție, trebuie să te pregătești din timp pentru a evita aceste efecte negative.

Fa o solicitare prin AirAdvisor si obtine pana la €600 compensatie. Afla cat ai de primit astazi.Verifică-ți zborul

Înapoi la lista de știri
Claudia 09.03.2021

Zborul meu TAROM a fost întârziat astăzi din cauza defecțiunii motorului. Pot primi despăgubiri prin AirAdvisor?

Andrea 09.03.2021

Mulțumesc! Am un zbor lung în fața mea. Cu siguranță voi încerca și eu câteva dintre sfaturile tale.

Andrei 09.03.2021

Principala condiție pentru un zbor confortabil este să dormi cu o zi înainte.

Rada Negea 09.03.2021

A zbura către un alt fus orar este întotdeauna un chin pentru mine. Am încercat toate metodele sugerate de AirAdvisor, dar acestea nu ajută. Totul depinde de caracteristicile corpului

Lăsați părerea dumneavoastră

Pregătiți să revendicați 600€ acum?

Durează mai puțin de 5 minute?

Cereți compensația

AirAdvisor a fost prezentat în:

  • CNN
  • Forbes
  • USA Today
  • Mirror