De fiecare dată când trebuie să mergi într-o călătorie cu copilul, cu siguranță te epuizează doar gândul la cât de chinuitor și neconfortabil poate fi drumul. Călătoriile îndelungate pot fi o experiență neplăcută chiar și pentru adulți, cu atât mai mult pentru cei mici. Cu toate acestea, majoritatea problemelor apar în cazul călătoriilor cu autocarul sau mașina, în timp ce cursele cu avionul sunt mult mai rapide și oferă un confort mai mare pentru cei mici. Important este și faptul că avionul este considerat cel mai sigur tip de transport. Doar că înainte de a merge în călătorie, trebuie să iei în calcul unele aspecte, despre care îți vom vorbi mai jos.
Precum în cazul altor unități de transport, companiile aeriene oferă prețuri mai scăzute la biletele pentru minori, spre deosebire de cele pentru adulți:
Pentru zborurile peste hotare cu copii vei avea nevoie de următoarele documente:
Dacă ai decis că merge în călătorie împreună cu copilul tău, ar trebui să acorzi atenție unor aspecte încă din momentul rezervării, dar și să pregătești unele lucruri care ar putea să-ți fie utile pe în tipul zborului.
Indiferent de vârsta copilului, cele mai potrivite locuri sunt cele din față, deoarece nu vor fi atât de simțitoare zguduirile din momentul decolării și aterizării, iar când va trebui să urci și cobori din avion, vei fi printre primii pasageri. Va fi mai mult spațiu pentru picioare și pe peretele din față se prinde un leagăn pentru copii cu greutatea de maxim 10 kg și înălțimea de 70 cm, ceea ce e foarte util pentru mamele care hrănesc la sân.
Dacă ai uitat să indici în timpul rezervării locul pe care ai vrea să zbori, atunci o poți face imediat ce este disponibil check-in-ul online, de regulă cu 24 ore înainte de zbor.
Acestă decizie o luați în funcție de regimul copilului. Dacă micuțul tău adoarme cu ușurință în locuri necunoscute, recomandăm să optezi pentru cursele pe timp de noapte, deoarece acesta va adormi rapid și nu vei fi nevoit/nevoită să-i cauți mereu ocupație, să-l liniștești și hrănești. Dacă ai un copil ce este prea activ pe timp de noapte, atunci mai bine e să zbori ziua, pentru că se va putea juca, distra, iar într-un final chiar adormi.
În cazul care cursa este cu escale și se întâmplă ca zborul să întârzie, încearcă să găsești alți părinți cu copii. Astfel, aceștia vor face cunoștință și vor găsi de unii singuri cum să petreacă timpul, iar tu te vei odihni și doar vei monitoriza să fie totul în regulă.
(Citește mai multe detalii despre compensații pentru zborurile anulate, întârziate și refuzul la îmbarcare)
Medicii și companiile aeriene recomandă să eviți zborurile lungi, dacă copilul este mai mic de un an. La așa o vârstă, aceștia pot rezista de la două ore jumătate, până la trei jumătate, teoretic vorbind.
Dacă ai rezervat biletul și totul este în ordine, ar fi bine să întocmești o listă de lucruri care s-ar putea să-ți fie de mare folos în timpul călătoriei. Copilul trebuie să nu fie flămând, speriat, plictisit sau deranjat în vreun fel. Înainte de zbor să te asiguri că nu ai uitat nimic, pentru că s-ar putea să ai nevoie exact de acel obiect.
Ar fi bine să îmbraci copilul în haine de culoare cât mai deschisă, pentru a-l putea vedea bine printre numărul de oameni. Încearcă să ajungi cât mai devreme la check-in, pentru a evita rândurile și să poți alege locurile mai bune, dacă nu ai reușit online. Astfel, vei evita și aglomerațiile în momentul îmbarcării.
Companiile aeriene permit să transporți gratis căruciorul copilului și îl poți utiliza până în momentul îmbarcării la bord. Ar fi bine înainte de zbor să te asiguri de greutatea și dimensiunile admise ale căruciorului.
În avion se oferă leagăn/scaun pentru copil, pentru pasagerii care au copii de până la doi ani, doar că va trebui să anunți acest lucru în prealabil, câteva zile înainte de zbor. Compania va analiza solicitarea ta, apoi îți va răspunde, întrucât numărul acestora este limitat la bord.
Dacă trebuie să schimbi scutecele copilului, poți merge la baie. Acolo există o masă extensibilă, predestinată acestui lucru.
Sigur, dacă vorbim despre copiii sugari, totul este clar din start la acest capitol. Dacă nu hrănești copilul cu lapte natural, dar lapte din sticluță, nu trebuie să-ți faci griji de cantitatea lichidului. În astfel de cazuri nu există o limită impusă de către compania aeriană, pregătește atât cât are nevoie copilul tău. Nu te sfii să ceri apă caldă pentru a pregăti mâncarea, însoțitorul de bord îți va oferi.
Dacă vorbim despre mâncarea la bord, comanda acesteia se face în momentul rezervării. Copiii vor primi mâncarea înaintea adulților. Recomandăm să ai la tine ceva care sigur îi place copilului, dacă acesta este mai pretențios. Ia în calcul că sucurile oferite la bord sunt reci.
În momentul decolării, din cauza schimbului de presiune, la copii se vor astupa urechile, ceea ce-i poate deranja și poate provoca plânsul. Pentru a rezolva această problemă, lasă copilul să sugă lapte sau suzeta. Celor mai mari le poți da o bomboană tare sau se poate organiza un joc - ”ca peștele” (deschiderea și închiderea gurii succesiv corectează diferența de presiune dintre gură și urechea medie).
Copii mai mici de doi ani, datorită unei construcții diferite a sistemului vestibular, nu vor avea de a face cu rău de zbor. Un copil mai mare, din păcat, ar avea riscul să treacă prin asemenea neplăceri. Îi poți oferi o felie de lămâie, apă sau o pastilă împotriva grețurilor înaintea zborului.
Este important să ții minte ca un copil plictisit e unul mult mai agitat. Ar fi bine mereu să-i găsești o ocupație, de la desen, cărți, jucării, până la sistemele de divertisment instalate în scaunele unor avioane. Chiar în ziua zborului, înainte de a merge la aeroport, încearcă să petreceți împreună timpul cât mai activ, pentru că va crește probabilitatea să adoarmă copilul.
Ia în calcul fiecare aspect, pentru a reuși să savurezi din călătorie și tu, și copilul. Contactează compania aeriană ca să te asiguri că vor fi asigurate niște lucruri minime de care ai nevoie și informează-te despre drepturile pasagerilor aerieni, pentru a evita unele momente mai puțin plăcute.
Nu există feedback
Nu trimitem spam.
Durează mai puțin de 5 minute?
AirAdvisor a fost prezentat în: