Zbor întârziat sau anulat?Poți primi despăgubiri, indiferent de prețul biletului.

Alex Manea

Alex Manea

Locul de muncă/Funcție: Content Strategist

Despre autor

Alex Manea este un specialist SEO și content strategist cu o experiență de 5 ani. De-a lungul timpului a lucrat în diverse domenii, însă cea mai mare experiență o are în domeniul călătoriilor.

Experiență

Alex și-a început cariera în 2008, ca jurnalist pentru ziarul local ring, unde a lucrat timp de 9 ani. Din 2017 a început să lucreze ca freelancer în content writing. După ce a lucrat cu mai multe branduri internaționale, Alex a descoperit SEO și strategia de conținut. Doi ani mai târziu a trecut la noul său rol, acela de specialist SEO on-page și content strategist.

Education

Alex a urmat cursurile facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice. El însă crede că toată lumea ar trebui să studieze toată viața și să învețe lucruri noi. Din acest motiv el investește constant timp și bani în noi cursuri de SEO, content strategy, content writing și copywriting.

Pasiuni

Alex iubește călătoriile. Până acum a vizitat mai multe de jumătate din țările europene. Îi place să își petreacă timpul în orașe vechi, medievale, și muzee de artă.

Interese

În afară de călătorii, lui Alex îi place să citească și să învețe lucruri noi. Când mu face nici unul dintre aceste lucruri își petrece timpul în fața televizorului urmărind cele mai noi serii de pe platformele de streaming.

Ultimul

Ce înseamnă Brexit pentru drepturile pasagerilor aerieni

Ce înseamnă Brexit pentru drepturile pasagerilor aerieni

Procesul ieșirii Marii Britanii din componența Uniunii Europene a creat multe întrebări controversate pentru populația Uniunii Europene, dar și pentru cea britanică. Pe măsura trecerii timpului acest proces a devenit mult mai confuz, indecis și subiectiv decât s-ar fi crezut, un...

Alex Manea, 31.07.2023

2 minute de citit
Află totul despre legislaţia ce reglementează zborurile

Află totul despre legislaţia ce reglementează zborurile

Zborurile au devenit o necesitate pe care majoritatea populaţiei şi-o poate permite în secolul XXI. Călătoriile cu avionul de mult timp nu mai reprezintă un lux, iar odată cu apariţia companiilor aeriene low-cost, au devenit chiar foarte întrebate. Alegem alternativa unui zbor din...

Alex Manea, 04.09.2023

9 minute de citit
Care sunt drepturile tale în caz de falimentare a liniei avia

Care sunt drepturile tale în caz de falimentare a liniei avia

Transportul aerian a devenit mult, mult mai accesibil în ultimii 20 de ani. Aceasta s-a materializat nu doar printr-un număr mai mare de oameni care călătoresc cu avionul, dar și cu numărul de companii care au apărut și prestează servicii de transport aerian. Creșterea numărului companiilor...

Alex Manea, 31.07.2023

9 minute de citit
AirAdvisor vă ajutăDaca zborul tau a fost intarziat, anulat sau supra-rezervat in ultimii 3 ani, ai putea fi eligibil pentru o compensatie de pana la €600
Verifică zborul
Principalele tale drepturi atunci când zbori cu copii

Principalele tale drepturi atunci când zbori cu copii

Informații generale despre un zbor cu copii Zborul cu un copil poate fi o experiență extraordinară și, în același timp, o sursă bună de stres și inconveniențe. Comportamentul unui copil este imprevizibil și niciodată nu știi la ce să te aștepți. Călătoria cu avionul implică multă pregătire și...

Alex Manea, 20.09.2023

9 minute de citit
Anulare zbor de conexiune! Cum procedezi?

Anulare zbor de conexiune! Cum procedezi?

Anularea unui zbor de conexiune este, în fond, tot o anulare de zbor care este supusă despăgubirilor protejate de către legislația europeană. Rezultatul final al acestei anulări este identic cu cel al unei anulări obișnuite, iată de ce vei primi despăgubiri conform unor standarde...

Alex Manea, 31.07.2023

9 minute de citit

Vă vom ajuta să primiți despăgubiri pentru ultimii 3 ani dacă zborul a fost întârziat / anulat sau dacă vi s-a refuzat îmbarcarea.

Verificați despăgubirea

durează câteva minute


4.6 out of 5
"Excellent" - 
14659 reviews