Verificați despăgubirea
Cele mai bizare motive pentru care au fost anulate zboruri

Motive zbor anulat - Situații frecvente ale anulărilor

Sorin Rusi
Scris de Sorin Rusi
10 minute de citit
Ultima actualizare: November 11, 2024

Sezonul estival 2024 nu este printre cele mai punctuale dacă aruncăm o privire asupra statisticilor. În ultimele luni, numărul zborurilor anulate a început să crească considerabil. În urma cercetărilor, a rezultat că în luna mai 2024, au fost anulate 5,584 de zboruri, iar în iunie acest număr a crescut cu 8%, ajungând la 8,145 de zboruri anulate.

Motivele invocate de companiile aeriene sunt numeroase și variate, iar factorii care au cel mai mult de suferit sunt pasagerii. Astfel, profesioniștii AirAdvisor au creat o listă completă a motivelor pentru care se anulează zboruri și cum puteți face pentru a fi despăgubiți de companiile aeriene.

În plus, vă vom explica cum puteți obține o despăgubire de până la 600 de euro pentru neplăcerile cauze, un supliment rambursării la care aveți dreptul în mod uzual.

Zbor perturbat?Ai putea avea dreptul la despagubire - până la €600.Verifică-ți zborul

Ce sunt zborurile anulate - Efecte negative asupra călătoriei

Am putea spune că un zbor anulat este cel mai mare coșmar al unui călător. Anularea unui zbor înseamnă că operatorul care a programat zborul anunță că acesta nu va mai opera, lăsând pasagerii blocați într-un aeroport și perturbându-le planurile. Efectele negative ale unui zbor anulat sunt considerabile și se pot manifesta prin stres, frustrare și pierderi financiare.

În general, companiile aeriene au un program foarte strict pentru programarea și operarea zborurilor, iar anularea acestora poate duce la consecințe considerabile precum amenzi, achitarea de despăgubiri, impact asupra reputației și rambursări. 

Cine este responsabil de anularea zborului

Un zbor este anulat din cauza mai multor factori. Fie că este decizia companiei aeriene, fie că sunt factori externi, cum ar fi turnul de control sau situații politice, acestea afectează pasagerii în orice caz. Ne vom uita la prima categorie a zborurilor anulate de companiile aeriene și motivele acestora.

Compania aeriană este responsabilă de anularea de zbor - Motive 

Cea mai avantajoasă situație posibilă pentru pasageri este atunci când compania aeriană este responsabilă de anularea zborului. Pe lângă faptul că pot beneficia de despăgubiri și rambursări, aceștia pot obține bunuri și servicii încă din aeroport.

Zbor anulat din cauza lipsei de personal aerian

Zbor anulat din cauza lipsei de personal aerian

În această categorie putem numi piloții și însoțitorii de zbor. Atunci când un zbor este anulat din lipsa personalului, companiile aeriene sunt învinovățite pentru lipsa de organizare și planificare. 

În medie, pentru fiecare zbor de scurtă durată, aeronava trebuie să fie operată de cel puțin 2 piloți. Numărul însoțitorilor de zbor variază în funcție de numărul de pasageri programați pentru călătorie. Astfel, ca regulă de bază, putem spune că trebuie să fie cel puțin 1 însoțitorilor de zbor la 50 de pasageri.

Prezența însoțitorilor de zbor este indispensabilă, iar activitatea lor nu este limitată la servirea cafelei și a gustări. Aceștia au rolul de a se asigura că măsurile de siguranță sunt aplicate. În plus, în cazul unor urgențe la bord, aceștia intervin fie la nivelul pasagerilor, fie la nivelul întregii aeronave.

Probleme tehnice minore

Pentru o perioadă considerabilă de timp, problemele tehnice minore ale aeronavelor au fost considerate circumstanțe excepționale. Această situație a fost revăzută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în 2015 când s-au adus precizări și clarificări cu privire la problemele tehnice care nu constituie circumstanțe excepționale. 

Astfel, CJUE a venit cu câteva exemple pentru a identifica zborurile anulate în care compania aeriană este responsabilă: 

  • Probleme tehnice neprevăzute
  • O pană 
  • Înlocuirea unei piese care s-a defectat
  • Probleme la aparatul de zbor
  • Impactul între un scările pentru accesarea aeronavei și aeronavă

Acestea fac parte din obligațiile companiei aeriene de întreținere a aeronavei și nu depășesc răspunderea transportatorului aerian. Prin urmare, compania aeriană are în continuare obligația să achite despăgubiri pasagerilor.

Greve ale personalului aerian

Grevele personalului aerian sunt puțin diferite față de grevele personalului aeroportului. Membrii echipajului și personalul aerian organizează greve pentru a-și manifesta neplăcerea față de o politică a companiei aeriene. Procesul unor astfel de greve este prin refuzarea de a opera zboruri, întârzierea programului de zbor sau neprezentarea la aeroport.

În cazul în care membrii echipajului refuză să opereze un zbor pentru a combate o politică a companiei aeriene, operatorul are obligația de a achita compensații și rambursări pasagerilor a căror călătorie a fost afectată.

Greve ale personalului aerian

Suprarezervarea zborului

Suprarezervarea este o tehnică abordată de companiile aeriene pentru a compensa un număr estimat de pasageri care nu se vor prezenta pentru zborul planificat. Obiectivul principal este să nu existe locuri goale în avion. Astfel, compania aeriană vinde mai multe bilete decât numărul de locuri disponibile.

Deși nu este o strategie ilegală, mulți pasageri s-au regăsit cu biletul de avion și cartea de îmbarcare în fața porții unde li s-a refuzat accesul la aeronavă din cauza faptului că toate locurile erau deja ocupate. Pasagerii cărora li s-a refuzat îmbarcarea sunt obligați să rămână la sol, fie pentru a lua un zbor alternativ, fie pentru a renunța la călătorie.

Un astfel de zbor anulat înseamnă că pasagerii au dreptul la despăgubiri și la rambursarea biletului de avion pe segmentul de zbor care nu a fost utilizat.

Zbor cu escală pierdut

Zborul cu escală, face parte din categoria de călătorii pentru care este necesar să fie mai multe zboruri pentru a ajunge la destinația finală. Acest fel de călătorii sunt puse la dispoziția călătorilor sub forma unui pachet de călătorie, astfel, când cumpărați un bilet de avion sunt incluse toate segmentele de zbor. Companiile aeriene pot anula sau întârzia considerabil primul zbor, ducând la ratarea celorlalte etape ale călătoriei.

Dacă, din cauza unei întârzieri sau anulări a primului zbor îl pierdeți pe al doilea, atunci companiile sunt obligate să vă compenseze. 

Sa iti dai seama cat ti se cuvine pentru un zbor perturbat poate fi complicat. Suntem aici pentru a te ajuta. Permite-ne sa evaluam compensatia pentru tine.Verifică-ți zborul

Compania aeriană nu este responsabilă de anularea zborului - Motive

Anularea unui zbor nu este întotdeauna responsabilitatea companiei aeriene de la care ați cumpărat biletul de avion. În cazul unor anulări intervin circumstanțele excepționale. Acestea reprezintă situații imprevizibile care sunt în afara puterii decizionale sau acționabile a companiei aeriene.

Condiții meteorologice precare sau periculoase

Conform organizației IATA, efectele anulărilor și întârzierilor cauzate de vreme au crescut considerabil în ultimii 11 ani. Dacă în 2012 doar 11% din zborurile perturbate erau din cauza condițiilor meteo, în 2023, putem vorbi de aproape 30% anulate.

Situația meteorologică poate fi estimată însă nu este garantată. Furtunile, ninsorile sau ceața pot afecta buna operare a unui zbor și, în funcție de gravitate, pot pune în pericol viața pasagerilor și a personalului.

Nu este necesar ca vremea să fie vizibilă de la sol, aeroporturile dețin aparate specializate pentru prevederea și estimarea condițiilor meteo pe întreaga rută a aeronavei până la destinație. Zborurile anulate din cauza condițiilor meteorologice nu sunt acoperite de directivele europene de despăgubire și compensare.

Restricții la nivelul controlului traficului aerian

Restricții la nivelul controlului traficului aerian

Controlul traficului aerian reprezintă motorul bunei gestionări și planificări a funcționării aeronavelor. Aceștia comunică cu piloții, atribuie altitudini de zbor, viteză și rute pentru a asigura că nu există posibilitatea de impact în aer. 

Sistemul de control al traficului aerian funcționează în baza unor aparate performante, iar orice defectare sau întârziere minoră poate afecta decursul tuturor zborurilor. Anulările din cauza unor restricții la nivelul traficului aerian nu sunt frecvente, însă pot avea efecte grave asupra călătoriilor.

Un exemplu de restricții care au afectat considerabil zborurile din Europa a fost întreruperea globală a serviciilor informatice din iulie 2024. Din cauza afectării sistemelor de la turnurile de control din aeroporturi, peste 1.152 de zboruri au fost anulate în doar 3 zile.

Probleme de securitate majore

Regula din aeroporturi conform căreia nu trebuie să lăsați bagajele nesupravegheate nu există fără motive. Problemele de securitate majore în aeroporturi sau în aeronave pot duce la anularea mai multor zboruri. 

Iată de ce zborurile sunt anulate din cauza problemelor de securitate: 

  • Acte de terorism: Astfel de acte pot duce la implementarea unor proceduri de securitate severe.
  • Atacuri cibernetice: Atacuri asupra sistemelor interne operaționale ale aeroportului.
  • Amenințări interne: Angajați cu acces în zone restricționate pot fi un factor de risc asupra sistemelor prin neglijență sau sabotaj.
  • Prezența dronelor: Dronele sunt obiecte necontrolate care pot afecta aeronavele prin riscul de impact, în mod special în timpul decolării și aterizării.

Situații politice instabile

Când ne referim la situații politice instabile, ne putem gândi la conflicte, instabilitate civilă și restricții guvernamentale. Astfel, pot apărea restricții de călătorie, închiderea spațiului aerian și creșterea perturbărilor la nivelul spațiului aerian. Un zbor anulat din acest motiv este, de obicei comunicat în prealabil. Companiile aeriene aflate în zone de conflict au protocoale pentru a ajuta pasagerii să ajungă înapoi în țara originală călătoriei în siguranță.

De obicei, astfel de circumstanțe nu garantează obținerea unei despăgubiri sau rambursări pentru un zbor anulat. Nu ezitați să verificați site-urile instituțiilor de stat pentru a vă asigura că nu călătoriți într-o zonă afectată de conflict.

aeroport gol

Drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat

Directiva europeană 261 din 2004 stabilește drepturile pasagerilor în cazul în care au de-a face cu un zbor anulat. Conform acesteia, pasagerii au dreptul la o despăgubire sau rambursare atunci când acțiunile companiei aeriene sunt sursa anulării. 

Atunci când operatorul de zbor este responsabil, pasagerii afectați au dreptul la compensații de până la 600 de euro și la rambursarea totală sau parțială a biletului de avion, în plus față de dreptul la deservire.

În situațiile în care compania aeriană nu este cea care determină desfășurarea zborurilor, atunci aceasta este scutită de despăgubirea sau rambursarea pasagerilor.

Sfatul experților AirAdvisor

Rareori anularea de zbor poate fi prevăzută. De aceea, specialiștii AirAdvisor au adunat câteva sfaturi utile pentru a vă ajuta să navigați un zbor anulat cu succes:

  • Verificați site-ul Ministerului de Externe al țării în care călătoriți: De cele mai multe ori, site-ul oficial al unei instituții de stat este actualizat cu cele mai noi restricții de călătorie. Asigurați-vă că destinația este una sigură, în care nu există riscul să vi se anuleze zborul sau să rămâneți blocați.
  • Documentați anularea zborului: Documentarea perturbării vă va ajuta în crearea dosarului de solicitare a unei despăgubiri sau compensații. Nu uitați să adăugați bonurile fiscale pentru cheltuieli.
  • Aflați motivul anulării: Cunoașterea motivului anulării vă va ajuta să vă organizați următorii pași ai călătoriei. 

Dacă ați avut un zbor anulat, însă nu sunteți siguri dacă este eligibil pentru o despăgubire, nu ezitați să utilizați calculatorul AirAdvisor pentru verificarea compensațiilor. Este gratuit și primiți un răspuns imediat!

Concluzie

Este important să aflați motivul anulării unui zbor. Pe lângă faptul că vă puteți organiza planurile, veți ști dacă vi se va oferi un zbor alternativ și alte beneficii precum o noapte de cazare la hotel sau mese și băuturi răcoritoare. Operatorii de zbor, deși încearcă să asiste toți călătorii, nu sunt întotdeauna printre cei mai punctuali, de aceea este important să fiți activi și prezenți,

Indiferent de motivul anulării, este primordial să vă asigurați că sunteți în siguranță. Solicitați-vă drepturile și nu lăsați ca un zbor anulat să vă strice complet planurile de călătorie.

Afla daca ai dreptul la despagubire pentru un zbor perturbat.Verifică-ți zborul

Întrebări frecvente

De ce se anulează zboruri vara?

Sezonul estival este printre cele mai aglomerate din an. Companiile aeriene și aeroporturile nu țin întotdeauna pasul cu fluxul mare de călători. În plus, din cauza traficului sporit, controlul traficului aerian poate fi suprasolicitat, astfel dând peste cap sistemul de control al aeronavelor.

În plus, solicitarea sporită a aeronavelor și a echipamentelor poate duce la defecțiuni tehnice.

Când trebuie să fie anunțat motivul anulării zborului?

Motivul anulării zborului trebuie cât mai curând posibil. Dacă compania aeriană nu anunță anularea zborului cu cel puțin 14 zile înainte de călătoria programată, atunci aveți dreptul să solicitați rambursarea biletului de avion, despăgubiri sau reprogramarea zborului.

Cum aflați dacă zborul a fost anulat?

Operatorii de zbor dispun pe site-ul oficial de un tabel informativ al zborurilor de plecare și sosire. În general, acestea sunt actualizate în mod constant cu informații despre zborurile din ziua respectivă. În plus, puteți verifica aplicația pentru telefon a companiei.

Aveți nevoie de motiv pentru a anula un zbor?

Călătorii care doresc să anuleze un zbor cu avionul nu au nevoie de un motiv. În funcție de politica fiecărei companii aeriene, puteți anula un zbor oricând însă este recomandabil să verificați. De exemplu, WizzAir are o politică de anulare a zborului cu cel puțin 3 ore înainte de decolarea zborului programat.

Înapoi la lista de știri

Nu există feedback

Lăsați părerea dumneavoastră

Calculator despăgubiri pentru zbor

Calculator despăgubiri pentru zbor:

Verifică dacă ai dreptul la despăgubiri pentru zborul întârziat în doar 3 minute.
Verificare instantanee gratuită

Verificare instantanee gratuită

Fără câștig, fără taxă

Fără câștig, fără taxă

Pregătiți să revendicați 600€ acum?

Durează mai puțin de 5 minute?

Cereți compensația

AirAdvisor a fost prezentat în:

  • CNN
  • Forbes
  • USA Today
  • Mirror