Solicitări pentru despăgubiri Turkish Airlines
Dacă ai întâmpinat probleme legate de vreun zbor din ultimii 3 ani, ai putea beneficia de compensații dacă te regăsești într-una dintre situațiile de mai jos:
- Turkish Airlines zbor anulat: Dacă anularea zborului a fost făcută cu mai puțin de 14 zile înainte de decolarea programată
- Turkish Airlines zbor întârziat: Dacă întârzierea zborului tău a depășit 3 ore
- Refuz îmbarcare: În cazul unei supra-rezervări a aeronavei
- Conexiune pierdută: În cazul în care pierderea conexiunii a fost cauzată de un zbor anulat sau întârziat Turkish Airlines
Unele călătorii cu avionul pot fi însoțite de neplăceri. În cazul în care, în ultimii 3 ani, ai avut parte de situații nefericite, precum o anulare zbor Turkish Airlines, poți solicita despăgubiri generoase, acordate în conformitate cu Regulamentul european CE 261/2004.
Care sunt drepturile mele de pasager dacă zborul a fost anulat sau întârziat
Este important să știi că, la nivelul UE, se aplică Regulamentul european CE 261/2004, care pune accent pe drepturile pasagerilor aerieni, în cazul zborurilor întârziate sau anulate, pentru conexiuni pierdute ori dacă acestora li se refuză îmbarcarea. În astfel de situații, sunt stabilite compensații semnificative.
Regulamentul cu pricina vizează și zborurile Turkish Airlines anulate sau cu întârzieri. Vestea bună este că poți solicita despăgubiri de la Turkish Airlines, de până la 600 de euro, în cazul în care ești informat prea din scurt că Turkish Airlines anulează zboruri.
Dacă vrei să fii la curent cu toate informațiile care te interesează despre anulare zboruri Turkish Airlines, evită orice forum. îți recomandăm să citești acest articol util, realizat de echipa noastră de profesioniști.
Zbor perturbat? Ai putea avea dreptul la despagubire - până la €600Verifică-ți zborul
Ce fac dacă zborul meu a fost anulat sau întârziat
Poți beneficia de despăgubiri de până la 600 de euro, în cazul în care te-ai confruntat cu un zbor anulat sau cu întârzieri, dacă respecți câteva reguli importante. Avocații noștri te sfătuiesc să parcurgi următorii pași:
- Ţine o evidență a întârzierilor înregistrate la plecare sau la sosire (de exemplu: fotografii ale ecranelor din aeroport, în care se observă orele de îmbarcare; notificări scrise (SMS sau e-mail) din partea companiei aeriene etc.);
- Păstrează o copie a tichetului de îmbarcare;
- Încearcă să păstrezi biletul de avion, în format fizic sau electronic;
- Nu arunca nicio chitanță, în original, care atestă cheltuielile pricinuite de întârzieri sau anulări (cazare, transport, închirieri auto, mâncare, etc.);
- Află de la compania aerienă motivele care au cauzat întârzierea sau anularea (în funcţie de acestea, poate fi determinată eligibilitatea pentru primirea compensației);
- Redactează o reclamație către compania aeriană sau apelează la ajutorul specialiștilor AirAdvisor (nu va dura mai mult de 3 minute);
- Ai grijă să nu semnezi niciun document şi să nu accepți niciun voucher, în afara celor care-ţi asigură mâncarea.
Turkish Airlines zboruri anulate. Cum procedez
- Află dacă cererea ta va avea sau nu sorţi de izbândă. Este important să existe o întârziere peste 2 ore la destinație, în cazul zborurilor anulate. În general, sunt eligibile toate cursele din interiorul UE și cele care se deplasează din UE spre alte destinații, precum şi cursele din afara UE spre UE, operate de companii aeriene din UE.
- Interesează-te dacă motivul anulării zborului, de către compania aeriană, este întemeiat, întrucât nu toate cursele anulate se califică despăgubiri.
- Transmite o sesizare companiei aeriene. Acordă o atenţie sporită completării formulatului de pe site-ul companiei, pentru a putea fi identificat pe lista pasagerilor. Ulterior, va trebui să iei legătura cu reprezentanţii Turkish Airlines, pentru a avea siguranţa că ai furnizat corect toate datele. Compania va stabili dacă eşti sau nu eligibil pentru despăgubiri.
- Apelează la un avocat sau la serviciile specialiștilor AirAdvisor. Îți vom veni în ajutor fără ca tu să scoţi niciun leu din buzunar, urmând să suporţi doar o taxă ce va fi reţinută din valoarea compensaţiei tale.
- De regulă, companiile aeriene acceptă să acorde compensaţii în foarte puţine cazuri. Poţi ajunge chiar şi în situaţia de a acţiona în judecată compania aeriană pentru a-ţi câştiga drepturile. Procesul este mult mai rapid şi cu şanse crescute de reuşită, când apelezi la ajutor specializat, precum cel al echipei AirAdvisor.
Pe scurt, ai dreptul să soliciţi compensație în următoarele situaţii:
- Cursa aeriană întârzie la destinație mai mult de 2 ore, când zborul este anulat;
- Ajungi la destinaţie cu peste 3 ore de întârziere faţă de ora normală a aterizării.
În cazul unui zbor Turkish Airlines anulat azi, fă tot posibilul să soliciţi despăgubirile cât mai repede.
În ce condiții nu am dreptul la compensații pentru zboruri anulate Turkish Airlines
Poţi obţine o sumă considerabilă dacă ai avut de suferit din cauza modificării unui zbor Turkish Airlines, indiferent că este vorba despre o anulare sau despre întârzieri.
Valoarea compensaţiei în cazul unor zboruri anulate Turkish Airlines se stabileşte în funcţie distanța parcursă pe acea rută. Cuantumul despăgubirilor, în cazul curselor întârziate, este influenţat atât de timpul de aşteptare, cât şi de distanţa zborului.
Daca zborul tau a fost intarziat, anulat sau supra-rezervat in ultimii 3 ani, ai putea fi eligibil pentru o compensatie de pana la €600Verifică-ți zborul
Întârziere zbor Turkish Airlines. Cum procedez
Dacă, în ultimii 3 ani, te-ai confruntat cu întârzieri Turkish Airlines, poţi solicita despăgubiri. Paşii pe care trebui să-i parcugi, pentru despăgubiri în cazulîntârzierii zborului Turkish Airlines, sunt similari celor pentru zborurile anulate.
Păstrează biletul de avion şi tichetul de îmbarcare. Apoi, află motivul întârzierii avionului Turkish Airlines. Într-o astfel de situaţie, ai posibilitatea de a recupera şi celelalte sumele plătite cu ocazia deplasării tale, cum ar fi cele pentru cazare. Este esenţial, în acest sens, să nu arunci nicio chitanţă prilejuită de călătoria ta.
Eşti eligibil pentru despăgubiri pentruîntârzierea avionului Turkish Airlines în cazul în care te afli în situaţia de a aştepta mai bine de 3 ore, până ajunge avionul la destinație. Pentru a fi la curent cu timpul de aşteptare, consultă frecvent situația zborurilor Turkish Airlines, pentru a ști care este întârzierea aeronavei.
Dacă întârzierea depăşeşte 5 ore, ai dreptul de a cere inclusiv rambursarea biletului de avion Turkish Airlines.
În ce condiții nu am dreptul la compensații pentru zboruri întârziate
Există şi situaţii în care nu poţi obţine compensaţii pentru zbor întârziat de Turkish Airlines. Concret, compania poate invoca, de exemplu, „circurmstanţele extraordinare”. Este vorba, printre altele, despre starea vremii, greve sau probleme de securitate.
Ce despăgubiri pentru zboruri întârziate Turkish Airlines primesc
Pentru zboruri întârziate Turkish Airlines, dar şi pentru cele anulate, Regulamentul european CE 261/2004 prevede compensaţii deloc modeste.
În cazul curselor Turkish Airlines anulate, valoarea compensaţiilor este determinată de distanţa parcursă pe respectiva rută. În ceea ce priveşte despăgubirile în cazul curselor cu întârzieri, sunt luate în considerare timpul de aşteptare propriu-zis şi distanţa zborului.
Despăgubiri zbor anulat
Dacă ţi-ai pus întrebarea „Ce beneficii am după ce Turkish Airlines mi-a anulat zborul”, ar trebui să ştii care sunt despăgubirile pe care le-ai putea primi:
Zboruri până în 1.500 km 250 euro (valoarea va fi micşorată cu 50% dacă ţi se prezintă alt zbor alternativ, care va sosi cu mai puţin de 2 ore după ora programată a cursei anulate)
Zboruri între 1.500 km şi 3.500 km 400 euro (valoarea va fi micşorată cu 50% dacă ţi se prezintă alt zbor alternativ, care va sosi cu mai puţin de 3 ore după ora programată a cursei anulate)
Zboruri peste 3.500 km 600 euro (valoarea va fi micşorată cu 50% dacă ţi se prezintă alt zbor alternativ, care va sosi cu mai puţin de 4 ore după ora programată a cursei anulate)
Despăgubiri zbor întârziat
Valoarea compensaţiilor de la Turkish Airlines pentru zbor întârziat, în cazul unei aşteptări mai mari de 3 ore:
- Zboruri până în 1.500 km - 250 euro
- Zboruri între 1.500 km şi 3.500 km - 400 euro
- Zboruri peste 3.500 km - 600 euro
Păstrează chitanțe pentru toate cheltuielile
Potrivit legii, în afara compensațiilor de până la 600 de euro acordate pentru cursele anulate sau cu întârzieri, compania aeriană să asigure şi rambursarea banilor pe care i-ai cheltuit din cauza circumstanţelor neplăcute. Este esenţial să nu arunci nicio chitanţă, pentru a le anexa la cererea de acordare a compensaţiilor.
Ai avut un Zbor Intarziat sau Anulat catre sau dinspre UE?Verifică-ți zborul
Cum obții o rambursare a biletului Turkish Airlines pentru un zbor anulat
În paralel, eşti îndreptăţit să primeşti şi o rambursare a biletului de avion Turkish Airlines, dacă:
- Anularea a intervenit cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare, iar alternativa primită determină schimbarea planurilor de călătorie (plecare/sosire într-o zi diferită etc.)
- Ai primit un refuz la îmbarcarea și nu accepţi zborul alternativ
- Întârzierea depăşeşte 5 ore și refuzi îmbarcarea.
Dacă optezi pentru o rambursare debilete Turkish Airlines, compania aeriană are un termen de maximum 7 zile pentru a-ţi vira banii în contul bancar. Totodată, poţi alege şi un zbor alternativ sau un nou bilet, neschimbând destinația, ci doar data plecării.
Evită să îți pui în pericol dreptul la compensație
Atenție! Dacă accepţi, pe moment, alt tip de despăgubire, rişti să nu mai ai dreptul la compensații. Tocmai de aceea, nu semna vreun document și nu accepta diverse produse oferite sau vouchere gratuite. În caz contrar, se va considera că ai primit deja o compensaţie iar compania va scăpa de alte obligații.
Cum fac o reclamație la Turkish Airlines în cazul unui zbor anulat sau întârziat
Există o modalitate eficientă, care-ţi poate asigura succesul, dacă vrei să primeşti compensaţii pentru un zbor anulat Turkish Airlines. Poţi reclama situaţia cu ajutorul companiei noastre, urmând să primeşti ajutor din partea unei echipe de specialişti cu experienţă în domeniu.
Nu trebuie să-ţi faci griji cu privire la servicii costisitoare. Percepem o taxă de doar 30% din compensaţia pe care o vei obţine, sub rezerva termenilor noștri de preț.
Poţi depune şi pe cont prorpiu o sesizare folosind formularul dedicat Turkish Airlines privind zborul anulat de Turkish Airlines sau privind zborurile cu întârzieri. Trebuie să ştii că şansele de câştig nu sunt mari. 92% dintre solicitările de despăgubiri sunt refuzate de companiile aeriene.
Dacă vrei să te ajutăm să primeşti compensaţiile, te invităm să aloci 3-4 minute pentru a completa formularul de pe site-ul nostru.
Afla daca ai dreptul la despagubire pentru un zbor perturbatVerifică-ți zborul
Drepturi suplimentare ale pasagerilor
În situaţia zborului anulat de Turkish Airlines, poţi cere companiei aeriene să îţi asigure mâncarea şi băuturile răcoritoare, pe durata perioadei de aşteptare pe aeroport.
Poţi beneficia şi de cazare la hotel, asigurată tot de aceasta. Situația este valabilă dacă, după anularea zborului Turkish Airlines, ai acceptat alt zbor către destinaţie dar trebuie să aştepţi o noapte noua cursă.
Îţi reamintim să nu semnezi documente şi nici să nu accepţi gratuităţi sau vouchere, dacă vrei să obţii ulterior despăgubiri pentru zboruri suspendate Turkish Airlines.
În cazul în care îmbarcarea ta nu a fost posibilă din cauza supra-rezervării ori dacă zborul ţi s-a anulat sau a înregistrat întârzieri, poți avea dreptul să ceri despăgubiri de până la 600 euro.
FAQ
Pentru mai multe răspunsuri, te aşteptăm la secțiunea noastră de întrebări frecvente.
Cum fac o cerere de restituire compensaţii Turkish Airlines?
Poţi transmite solicitarea ta folosind formularul de reclamaţii Turkish Airlines, disponibil pe site-ul companiei, sau poţi apela la serviciile specialiştilor AirAdvisor. Ne vei acorda o împuternicire, iar noi vom putea continua procesul în numele tău.
Ce se întâmplă în cazul curselor anulate Turkish Airlines?
Dacă ai avut ghinionul de a renunţa la planurile de călătorie din cauza unei curse Turkish Airlines anulate, poţi cere despăgubiri cuprinse între 250 şi 600 de euro, după cum prevede Regulamentul european CE 261/2004.
Ce trebuie să faci să fii despăgubit de Turkish Airlines?
Dacă vrei să primeşti despăgubiri pentru zbor anulat Turkish Airlines, va trebui să transmiţi o cerere de revendicare, utilizând formularul pentru reclamaţii. Ţine cont de faptul că, dacă porneşti pe cont propriu pe acest drum, şansele de reuşită nu depăşesc 8%. Specialiştii AirAdvisor te pot reprezenta, sporindu-ţi șansele de câștig.
Pot cere despăgubiri Turkish Airlines ca a întârziat avionul?
Poţi solicita compensaţii, dacă întârzierea zborului depășește 3 ore. Potrivit Articolului 7 al Regulamentului european CE 261/2004, poţi beneficia de despăgubiri între 250 şi 600 de euro.
Cum fac reclamaţie pentru întârziere zbor Turkish Airlines?
Pentru reclamaţii legate de întârzierile zborurilor, ai la dispoziţie formularul online de pe site-ul Turkish Airlines.
Fa o solicitare prin AirAdvisor si obtine pana la €600 compensatie. Afla cat ai de primit astazi.Verifică-ți zborul
Comentarii Recente
I received an e-mail from Turkish Airlines on 27/10/2020 that one of my flights on 31/10/2020 to my final destination was canceled. I contacted immediately the call center and asked to provide me an alternative but the company could not provided me with an alternative flight, so I asked for a refund. The company canceled my flight 5 days before, could not provided me with an alternative and asked me to pay extra 60$ in order to receive the refund from my ticket flight. That was unacceptable from such a well known company.
I was supposed to fly from Berlin to Muscat for holidays. The 2 days before the flight, I received notification that my connecting flight was canceled and operator informed me that I can cancel an entire flight and receive a refund. I chose to do that, however, no refund was issued
No flights went ahead from 11- 17 September all cancelled