Reclamații TAROM: comentarii, pagina 3
Comentarii: 489
Nu țin minte cauza
Vă adresez această plângere în legătură cu o experiență neplăcută avută recent în cadrul unei călătorii Tarom. Am achiziționat biletele de avion prin intermediul zbor.md, iar pe data de 23 iulie am fost informată că zborul programat pentru 24 iulie a fost anulat de Tarom și reprogramat pentru 25.07.2025. Am contactat serviciul de suport al zbor.md, și am fost ajutați să ajungem acasă cu altă companie avia Sky Express. Doar prin intervenția lor am reușit, în cele din urmă, să ajungem acasă. Am încercat, de asemenea, să contactez compania TAROM pentru clarificări și asistență. Din păcate, singurul răspuns primit a fost că trebuie să completez o plângere online, fără nicio altă formă de suport sau explicație. Mai mult decât atât, același zbor a fost anulat în mod repetat în aceeași zi, la intervale de câteva ore, iar zborul de dus către Salonic a fost, la rândul său, modificat de mai multe ori. În total, am fost nevoită să fac față a trei modificări într-o singură călătorie dus-întors. Consider această experiență extrem de neplăcută și solicit explicații oficiale, precum și o eventuală compensație, conform reglementărilor europene în vigoare privind drepturile pasagerilor aerieni (Regulamentul CE nr. 261/2004). Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns și aștept soluționarea acestei situații neplăcute.- Salonic-Chişinău
- Economic
Nu țin minte cauza
Vă adresez această plângere în legătură cu o experiență neplăcută avută recent în cadrul unei călătorii Tarom. Am achiziționat biletele de avion prin intermediul zbor.md, iar pe data de 23 iulie am fost informată că zborul programat pentru 24 iulie a fost anulat de Tarom și reprogramat pentru 25.07.2025. Am contactat serviciul de suport al zbor.md, și am fost ajutați să ajungem acasă cu altă companie avia Sky Express. Doar prin intervenția lor am reușit, în cele din urmă, să ajungem acasă. Am încercat, de asemenea, să contactez compania TAROM pentru clarificări și asistență. Din păcate, singurul răspuns primit a fost că trebuie să completez o plângere online, fără nicio altă formă de suport sau explicație. Mai mult decât atât, același zbor a fost anulat în mod repetat în aceeași zi, la intervale de câteva ore, iar zborul de dus către Salonic a fost, la rândul său, modificat de mai multe ori. În total, am fost nevoită să fac față a trei modificări într-o singură călătorie dus-întors. Consider această experiență extrem de neplăcută și solicit explicații oficiale, precum și o eventuală compensație, conform reglementărilor europene în vigoare privind drepturile pasagerilor aerieni (Regulamentul CE nr. 261/2004). Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns și aștept soluționarea acestei situații neplăcute.- Salonic-Chişinău
- Economic
Grevă
Mi au dat mesaj la ora 22:30 pe data de 3 iulie si mi au spus ca zborul este anulat. Am sunat a doua zi si mi au dat un bilet Otopeni Paris pe data de 5 iulie . Practic mi au luat doua zile din concediu.- Bucureşti-Paris
- Economic
Grevă
in ziua zborului, compania nu ne a contactat, nu ne a oferit vouchere sau apa sau alte informatii, tarom nu a raspuns la mail de un an de zile- Antalya-Bucureşti
- Economic
Necunoscut
compania aeriana nu a luat legatura cu noi, in aeroport nu ne-a comunicat nimic, nu ne-a oferit vouchere sau alte alternative, iar ulterior nu a raspuns la mail nici dupa 1 an de zile- Antalya-Bucureşti
- Economic
Bagaje întârziate timp de 2 ore de la o linie la alta
Buna ziua! Aseară am ajuns din Rodos in Otopeni cu cursa RO6422 in jurul orei 21:20. După ce ne-am dat jos din avion bagajele noastre erau anuntate la banda 6,am stat cam 40 de minute acolo după care a dispărut cursa de Rodos de pe ecran iar bagajele nu mai veneau. Am urcat cu soțul și copii la etaj sa vorbesc cu cei de la compania Tarom,era o doamna a început să sune și dansa mai departe,ba că este stricată banda,ba una ba alta,după care sa mergem la banda 4. Am așteptat și acolo mai bine de jumătate de oră. După care anunță că numai la banda 4 sa mergem la banda 3. O bătaie de jos,eu așa ceva nu am mai patit,sa stau 2 ore după bagaje.- Economic
Probleme tehnice
A fost o călătorie oribila,dupa ce am îmbarcat cu întârziere, am pornit cu aeronavă spre pista de decolare si când aproape ajunsi ne-au întors inapoi in terminal spunând ca avem o problema tehnica si trebuie evacuata aeronavă,am stat in aeroport inca 4 ore aproximativ pentru a astepta repararea defecțiunii pentru ca mai apoi sa ne anunțe ca zborul a fost anulat si va fii reprogramat,am plecat sa luam bagajele unde ni s-a spus ca ne vor contacta telefonic pentru a ne informa de noul zbor ,lucru ce nu a fost facut nici pana in Ziua de astazi Am aflat ora noului zbor deoarece am intrat pe pagina Tarom cu codul de rezervare si acolo apărea un nou zbor- Madrid-Bucureşti
- Economic
Nu țin minte cauza
Tarom au trimis un mesaj cu zborul deja scimbat fara sa mi de a explicaii. Am primit acest mesaj cand am ajuns la Bucuresti dupa ce consumasem zborul de venire. Mi au zis sa fac o plangere dacanu mi convine si sa cere banii p-e biletul de intoarcere la Expedia compania prin care cumparasem biletul. Expedia au facut cerere si mi au platit o parte din bilet. Desi bani luati din contul meu sumt luati direct de Tarom. Ei m au trimis la Expedia si sa fac planngere la ei. Am facut plangere , astept sa mi dea bani p-e bilet dar nu am primit indemnizatie Pt inconvenientul creat. Eu sunt in vacanta si am un circuit planificat din martie p-e care trebuie sa l respect.- Bucureşti-Roma
- Economic
Influența altor zboruri
Zborul din Timisoara a decolat cu întârziere de 1,35 ore, astef încât am.pierdut legătura din Bucuresti spre Iasi, de la ora 22,30/11.07.25. astfel că mi-au oferit cazare și posibilitatea de a zbura spre Iasi , a doua zi in data de 12.07.25, la ora 12,50. In loc sa ajung in Iasi pe data de 11.07.25 ora 23,30,. Am ajuns pe data de 12.07.25 ora 14,00.- Timișoara-Iași
- Economic
Condițiile meteo
In data de 9 iulie aveam bilet spre Chișinău. Zborul a fost amanat de cel puțin 5-6 ori, ne tot anunțau la fiecare 30 min, motivul: condiții meteo nefavorabile pe aeroportul din Chișinău. Ciudat este faptul că la 30 min după ce a fost anulat pentru prima oară zborul nostru, compania aeriana HiSky a efectuat zborul spre Chișinău. La final, aproximativ pe la ora 21:15, angajații Aeroportului ne-au anunțat că zborul a fost anulat până în 10.07.25, ora 07:00. Comunicarea a fost strict verbală, fara alte dovezi. Din păcate nu am fost de acord cu acest zbor pentru că era absolut necesar să ajung la Chișinău în data 9 iulie. Întrebând că opțiuni am, reprezentanții companiei mi-au propus sa fac o reclamație și să cer compensarea biletului. În aceeași noapte am luat autocarul spre Chișinău. Va rog frumos să mă ajutați! Va mulțumesc!- Bucureşti-Chişinău
- Economic
Condițiile meteo
Zborul a fost amânat din 30 in 30 min. Inițial ni s-a transmis că condițiile meteo nu sunt favorabile pentru zbor, deși, la o oră distanta de zborul nostru cei de la HiSky si-au efectuat zborul spre Chișinău. Angajații au fost reticenți sa ne de-a mai multe detalii legate de zbor. In final, după ore în șir petrecute în aeroport, abia pe la 21:15, ne-au anunțat că zborul a fost anulat.- Bucureşti-Chişinău
- Economic
Condițiile meteo
Zborul meu era la ora 18:55, ei mi ai trimis mail care a intrat in spam ca s a schimbat la ora 12:35. Eu nu am vazut deoarece am avut nunta si din cauza aceasta am selectat zborul pentru ora 18:55. La aeroport nu era nimeni cu care sa discut aceasta problema, am sunat la tarom de 3 ori si nimeni nu imi rapsunde . As dori sa fiu despagubita pentru aceasta situatie neplacuta, deoarece eu am o cheltuiala in plus .- Satu Mare-Bucureşti
- Economic
Nu țin minte cauza
Avionul a venit cu întârziere . În loc de 16:40, am plecat cu trei ore mai târziu. Noi am ajuns în aeroport și la ora 15:08 am primit mail de la Tarom cum ca ora de plecare a suferit modificări. Ne am urcat în avion, ne am făcut comozi, așteptând ca avionul să plece la ora anunțată în mail! Nicidecum! Inițial , dnele însoțitoare de bord , ne au spus ca avionul are întârziere , deoarece nu a sosit “mâncarea”, mai târziu , căpitanul ne a anunțat ca avionul nu a primit accept de zbor din diverse cauze. În cele din urmă , după ora 19:45, avionul s a pus în mișcare! Noi am servit masa în aeroport, nu ne am gândit ca ne trebuie chitanțele. Când am ajuns în Atena, am așteptat venirea unui alt taxi , pierzând avansul plătit anterior. Nu am păstrat chitanțe , deoarece tranzacția nu s a făcut prin bancă sau internet. Compania aeriană nu a oferit pasagerilor nici măcar un sandviș complimentar, având în vedere orele de așteptare în aeronava și faptul ca eram însoțiți de un minor; una dintre dnele însoțitoare de zbor ne a indicat cu degetul arătător si ne a spus ca trebuie sa găsim alt compartiment pt geanta cu care călătoream, conform politicii bagajelor la bordul navelor Tarom, fără a ne ajuta în a găsi un astfel de compartiment sau a ne ajuta a o plasa la locul potrivit.- Bucureşti-Atena
- Economic
- Istanbul-Bucureşti
- Economic
Nu țin minte cauza
Trebuia sa ajungem in Ponta Delgada pe data de 16.06.2025 și din cauza anularii zborului SATA ,am ajuns in data de 17.06.2025, in conditiile in care achitasem noaptea de cazare și închirierea mașinii pentru 16-17 iunie, deci am pierdut acești bani plus ziua de vacanta care s-a transformat in coșmar. Pe aeroportul din Paris, nici un reprezentant al companiei, am alergat dintr-un terminal in altul...nimeni sa ne spună ce se întâmplă cu bagajele. In final au rămas in aeroport, iar a doua zi SATA ne-a spus ca trebuiau ridicate, ca e posibil sa nu fie la destinație, sa contactam TAROM, compania care ne adusese in Paris de la Bucuresti.Am stat cu mari emoții pana la destinație, întrucât am luat iar birourile la rand și nimeni nu știa nimic. Anulari de zboruri se mai pot intampla din cauze mai mult sau mai puțin obiective, dar SLABA ORGANIZARE și PROASTA COMUNICARE nu au nici o scuza!- Bucureşti-Ponta Delgada
- Economic
- Cerere reușită
Nu țin minte cauza
În data de 16.06.2025, SATA a anulat zborul din Paris Charles de Galle către Ponta Delgada, zbor reprogramat pe data de 17.06.2025.Chiar dacă ne-a fost asigurata cazarea langa aeroport, am pierdut o noapte de cazare la hotelul de 4* pe care-l rezervasem si achitasem la destinație , precum și o zi de chirie achitata pentru masina închiriată, in plus fata de o zi de vacanta ratata, cu nervi și alergătura prin aeroport, pentru ca a fost o IMENSA LIPSA DE COMUNICARE.- Bucureşti-Ponta Delgada
- Economic
- Cerere reușită
- Baia Mare-Bucureşti
- Economic
Nu țin minte cauza
Bună ziua din Chisinau am Plecat cu întârziere spre București și am stat și în avion vreo 40 min corespunzător nu am prins zborul planificat din București spre Cluj la ora 12:10 am primit o notificare ca zborul să replanificat la ora 21 40 și apoi la 22 15, laund în calcul ca avem de așteptat peste 10 ore am rezervat un hotel lângă aeroportul din București, la Cluj am ajuns la ora 23: 15 aproximativ- Chişinău-Cluj-Napoca
- Economic
Nu țin minte cauza
Am făcut sesizare către Tarom și nu am primit nici un răspuns. Buna ziua, Doresc sa solicit depagubiri aferente zborului anulat RO608 din data de 08/07/2024 cu plecarea din Timisoara (TSR) si destinatia Henri Coandă International Airport (OTP). Am fost informată despre anularea zborului atunci cand am ajuns la aeroport. A trebuit sa imi iau un alt zbor la o alta companie, doar a doua zi am mai gasit, ceea ce a dus la intarzieri la locul de munca. A trebuit sa platesc cazarea in Bucuresti pt data de 8 iulie deoarece la ora respectiva nu au mai acceptat anularea. Am platit taxiuri la airport si inapoi pt ziua de 8 iulie. Nume și prenume pasager: Andra Fugaru Număr de zbor: RO608- Timișoara-Bucureşti
- Economic
- Cerere reușită
Amenințări pt că nu am fost dispus să las bagajul la cala
Un angajat de la ghișeul de boarding care s-au recomandat a fi Nawsr, însoțit de colega sa, m-a amenințat că dacă nu sunt dispus să las bagajul la cala nu îmi va permite să mă îmbrac. Precizez faptul că aveam plătit bilet ce includea bagaj de mana și bagaj carry-on de 8 kg. Bagajele mele erau un troler de cea mai mică dimensiune și un rucsac laptop. Atitudinea personalului boarding a fost total abuzivă și a reprezentat o bătaie de joc la adresa banilor plătiți pentru bilet.- Economic
Solicitare rambursare loc incorect – fără geam
Am plătit 12€ pentru un loc „la geam” WGSGIG, 11A , dar în realitate, acel loc nu are geam, contrar hărții afișate. Vă solicit rambursarea sumei, întrucât serviciul achitat nu a fost livrat conform descrierii.
- Economic
- Pierdere: €12
- Soluția dorită
Rambursarea cheltuielilor
Grevă
A fost Greva la piloti si din acest motiv s-a anulat zborul. Ne-am intors din mila unui coleg care era cu masina si ne-a luat si pe noi, ajungand spre dimineata. Compania aeriana, in afara de faptul ca ne-a inregistrat cererile, nu a dat nici un alt raspuns. Am pierdut atat bani cat si timp.- Bucureşti-Timișoara
- Economic
Nu țin minte cauza
Trebuia să plecăm la 8:10, dar nu am primit nicio explicație de la nimeni. Am avut 10 ore de întârziere. Abandonati fără explicații.- Bucureşti-Madrid
- Economic
Bagaj deteriorat
La aterizarea pe aeroportul Otopeni, am observat ca folia de pe bagaj este deteriorată, dar ne astepta masina la iesire si trebuia sa plecam, cand am ajuns acasa, am observat ca bagajul este deteriorat vizibil si destul de rau!- Economic
- Pierdere: €100
- Soluția dorită
Nu țin minte cauza
S-a schimabt ora primului zbor cu cateva zile inainte, la aeroport zobrul trebuia sa fie la 21:15, dar inainte cu 5 minute de decolare s-a modificat. Noua ora de decolare a fost 21:55 si am ajuns sa decolam in jurul orei 23, fara sa a doua intarziere. Nu s-a explicat motivele intarzierii- Bucureşti-Cluj-Napoca
- Economic
Nu țin minte cauza
Calatoria Iasi Otopeni Oradea trebuia sa inceapa la ora 5.25 am si sa se finalizeze la 9 am. In schimb, am ratat si zboril catre Oradea, pt care am primit varianta la ora 17.35. Si acest ultim zbor, dupa lunga asteptare in Otopeni fara vre-o compensare, a fost decalat si a plecat in final dupa 19- Iași-Oradea
- Economic
- Bucureşti-Baia Mare
- Economic
Jeanina I
Nu țin minte cauza
zborul TAROM 622 din data de 28.02.2025, de la Oradea la Bucuresti, a fost anulat fara alte detalii sau un raspuns in acest sens de la TAROM- Oradea-Bucureşti
- Economic
- Cererea a fost escaladată către compania aeriană
- Bucureşti-Suceava
- Economic
- Iași-Bucureşti
- Economic
- Amsterdam-Bucureşti
- Economic
Probleme tehnice
Din cauza unei defecțiuni la avion zborul a fost anulat si am asteptat 3 ore juma aproape 4 in aeroport Am cheltuit bani pe mancare si bautura cat am asteptat remediaerea zborului- Bucureşti-Timișoara
- Economic
Nu țin minte cauza
Am fost sunat si mi s-a spus ca zborul meu a fost anulat,dar nu s-a specificat care a fost motivul anulării.- Istanbul-Bucureşti
- Economic
- Iași-Bucureşti
- Economic
Nu țin minte cauza
Am ajuns la destinatie la 22:37, trebuia sa ajung la 19:10, deci am ajuns cu aproape 3 ore si jumatate mai tarziu. Compania aeriana nu ne-a anuntat nimic nici pana in ziua de astazi asupra unui motiv pentru care a avut loc aceasta intarziere. Problema cea mai mare cauzata de acest incident a fost ca am ratat transportul ce trebuia sa ma duca in orasul meu de provenienta si a trebuit sa raman in Cluj-Napoca peste noapte.- Bucureşti-Cluj-Napoca
- Economic
- Bucureşti-Toronto
- Economic
Nu țin minte cauza
Tarom a mutat zborul de pe 8 mai pe 11 mai. Nu au raspuns la mail, la sesizarea facuta pe site si nici la apeluri. Compania aeriana nu mi-a oferit niciun voucher si nici nu a luat legatura cu mine. Am cumparat un bilet la o alta companie aeriana pentru a nu rata un eveniment fosrte important.- Frumos-Bucureşti
- Economic
Influența altor zboruri
Am stat ca prostii pe aeroport fără un gram de apă și fără informații. Țin să menționez ca depind de asistență/carut- Iași-Bucureşti
- Economic
Nu țin minte cauza
Nu am primit explicatie,doar ca am de asteptat aproape 10 ore in aeroportul din Paris.Compania cu care trebuia sa lec era AirFrance,deci nu la Tarom cer despagubire!- Toronto-Bucureşti
- Economic
- Cerere reușită
- Bucureşti-Timișoara
- Economic
Nu țin minte cauza
Zborul Cluj-Bucuresti din 13 aprilie a fost schimbat de la ora 5:25 la 8:55 și din cauza acestei modificări am pierdut două alte bilete pentru aceeași zi și am avut cheltuieli suplimentare- Cluj-Napoca-Bucureşti
- Economic
- Bucureşti-Chişinău
- Economic
Nu țin minte cauza
am cumparat bilet dus-intors Bucuresti Timisoara (intoarcere in aceiasi zi. Bineinteles, nu am putut folosi nici biletul intors pentru ca nu am avut cum sa ajung la Timisoara) Cu 2 ore inainte de plecare am fost anuntat ca avionul intarzie 1 ora (pleaca la 8:20). Am mers la aeroport. Ulterior , odata ajuns la aeroport, pur si simplu zborul a fost anulat fara nicio explicatie. Nu s-a prezentat nimeni la desk-ul de imbarcare de la compania aeriana TAROM. Ulterior la ora 11:20 (4 ore dupa ce ar fi trebuie sa decoleze) am fost anuntat ca zborul a fost anulat. Nu au putut fi contactati telefonic pentru explicatii sau pentru a oferi o alternativa de zbor. La cateva zile distanta i-am contacta pe email pentru rezolvarea problemei (plata despagubirii) . Mi-au dat un numar de inregistrare la solicitarea mea dar ulterior nu au mai raspus la niciun email. Nu mi-au oferit niciu raspuns la solicitarea de despagubire pana in data de azi 15.Apr.2025. Din acest motiv nu am putut ajunge la inmormantarea cumnatei mele.- Bucureşti-Timișoara
- Economic
Probleme tehnice
am fost debarcat dupa 3 h in urma unei explozii a 2 cauciucuri la decolare, in terminal mi s a dat cazare la Ibis Hotel. Am avut costuri suplimentare pt apa, pasta de dinti, periuta de dinti, tricou, sosete si lenjerie intima.- Paris-Bucureşti
- Economic
Probleme tehnice
am imbarcat si datorita unei explozii a ambelor cauciucuri am debarcat dupa 3h si am fost trimisa in terminal unde mi s a dat cazare la Ibis. Mentionez pentru ca nu mi s a dat bagajul pe care il aveam la cala, am fost nevoita sa mi cumpar periuta de dinti. pasta de dinti, lenjerie intima, un tricou, o pereche de sosete, apa si o pereche de papuci- Paris-Bucureşti
- Economic
Nu țin minte cauza
Am completat formularul pe site-ul tarom, nu am primit niciun raspuns si nicio confirmare de primire- Baia Mare-Bucureşti
- Economic
Grevă
Anularea zborului din data de 9 Aprilie 2025 a fost anuntata, prin mail, fara a fi contactati telefonic, pe data de 8 Aprilie, in jurul orei 12 PM. Daca nu aveam posibilitatea de a dispune de conexiune la internet ( prin intermediul retelelor existente la Ferry-ul din Piraeus), nu am fi stiut de aceasta anulare. Aceasta anulare a condus catre pierderea a 40-50 euro investitii in ferrybot (vestea a venit inainte de a pleca din portul Piraeus pe insula Aegina), fiind necesara coborarea imediata, fara posibilitatea de a putea sa beneficiem de returnarea banilor. De asemenea, costurile hoteliere aferente ultimei seri de cazare au fost si ele, pierdute. Au fost necesare investitii de aproximativ 30 euro de fiecare (2 persoane = 60 euro) pentru transportul spre Aeroport. Daca este necesar, tin sa mentionez si de necesitatea unei investitii in hrana. Personalul Tarom nu a dorit sa ofere solutii in aceeasi zi cu zborul anulat, mentionand cu un ton obligatoriu necesitatea de a alege intre doua date: 1) astazi, 8 aprilie 2025. 19:10 / 2) zboruri din data de 10 aprilie. Deoarece pentru ambele persoane incluse in aceasta rezervare, era imposibila optarea pentru data de 10, fiind necesar ca atunci sa fim deja in Bucuresti, am fost obligati, fara drept de apel, sa optam pentru data de 8 aprilie, compania Tarom aratandu-si profund dezinteresul uman pentru orice alt detaliu din cadrul calatoriei noastre. De asemenea, zborul catre Atena din 6 aprilie a fost inlocuit de o aeronava Dan Air, fara a instiinta calatorii, alaturi de o intarziere de aproximativ 40 min. Tin sa mentionez de asemenea, ca zborul de astazi, 8 aprilie, care ne a fost oferit ca alternativa obligatorie pentru anularea celui rezervat pentru data de 9 aprilie, a avut 2h intarziere.- Atena-Bucureşti
- Economic
Grevă
Anularea zborului din data de 9 Aprilie 2025 a fost anuntata, prin mail, fara a fi contactati telefonic, pe data de 8 Aprilie, in jurul orei 12 PM. Daca nu aveam posibilitatea de a dispune de conexiune la internet ( prin intermediul retelelor existente la Ferry-ul din Piraeus), nu am fi stiut de aceasta anulare. Aceasta anulare a condus catre pierderea a 40-50 euro investitii in ferrybot (vestea a venit inainte de a pleca din portul Piraeus pe insula Aegina), fiind necesara coborarea imediata, fara posibilitatea de a putea sa beneficiem de returnarea banilor. De asemenea, costurile hoteliere aferente ultimei seri de cazare au fost si ele, pierdute. Au fost necesare investitii de aproximativ 30 euro de fiecare (2 persoane = 60 euro) pentru transportul spre Aeroport. Daca este necesar, tin sa mentionez si de necesitatea unei investitii in hrana. Personalul Tarom nu a dorit sa ofere solutii in aceeasi zi cu zborul anulat, mentionand cu un ton obligatoriu necesitatea de a alege intre doua date: 1) astazi, 8 aprilie 2025. 19:10 / 2) zboruri din data de 10 aprilie. Deoarece pentru ambele persoane incluse in aceasta rezervare, era imposibila optarea pentru data de 10, fiind necesar ca atunci sa fim deja in Bucuresti, am fost obligati, fara drept de apel, sa optam pentru data de 8 aprilie, compania Tarom aratandu-si profund dezinteresul uman pentru orice alt detaliu din cadrul calatoriei noastre. De asemenea, zborul catre Atena din 6 aprilie a fost inlocuit de o aeronava Dan Air, fara a instiinta calatorii, alaturi de o intarziere de aproximativ 40 min. Tin sa mentionez de asemenea, ca zborul de astazi, 8 aprilie, care ne a fost oferit ca alternativa obligatorie pentru anularea celui rezervat pentru data de 9 aprilie. prezinta deja 1h intarziere.- Atena-Bucureşti
- Economic
Probleme la aeroport
L au tot amanat de 5 ori. Mi s a zis ca avionul care trebuia sa ne ia, nu plecase de la bucuresti spre chisinau din cauza unor probleme la aeroport din bucuresti.- Chişinău-Bucureşti
- Economic
Probleme tehnice
Nu stim exact ce s a intamplat, am auzit de la alti pasageri ca ar fi existat o problema pe partea de electrica a aeronavei. Cei de la Tarom nu ne au oferit explicatii, am stat pana la ora 5 dimineata in aeroport fara sa stim nimic. A doua zi a trebuit sa sunam noi sa ne rugam sa ne ofere alt zbor- Istanbul-Bucureşti
- Economic













Vedeți mai multe