Aceste reclamații reprezintă opinia subiectivă a membrilor AirAdvisor și nu a AirAdvisor International Inc. Vom încerca să monitorizăm reclamațiile pentru a asigura conformitatea (în măsura posibilului).
Contacte Air Baltic pentru zbor anulat sau întârziat
Compania aeriană letonă Air Baltic operează către peste 60 de destinații, iar reputația acesteia este, în mare parte, destul de bună. Conform Tripadvisor, Air Baltic primește o notă de 3,5 din 5 pentru serviciile sale. Pe de altă parte, recenziile de pe platforma Skytrax sunt mai negative, obținând o notă de doar 4 din 10.
Un punct care a fost menționat de un număr important de pasageri a fost legat de ineficiența procesului de a obține despăgubiri și lipsa de divertisment la bordul aeronavelor.
Astfel, în acest articol, plănuim să pregătim toți pasagerii care s-au confruntat cu un eveniment neplăcut pentru a trimite o reclamație Air Baltic pentru servicii precare. În plus, vom explica și circumstanțele în care poți solicita o compensație de până la 600 EUR.
Zbor perturbat? Ai putea avea dreptul la despagubire - până la €600Verifică-ți zborul
Care sunt drepturile pasagerilor Air Baltic?
Pasagerii care călătoresc în spațiul european sau în direcția spațiului UE, sunt protejați de Regulamentul UE 261/2004. Air Baltic este o companie care are sediul într-un stat european, astfel se supune acestui set de reguli care vizează drepturile pasagerilor și obligațiile companiilor aeriene. Astfel, în cazul unui zbor întârziat sau anulat, Air Baltic are obligația să achite compensații.
Reține! Pentru a fi compensat este necesar să trimiți o reclamație și să soliciți despăgubirea. Compania aeriană nu va trimite compensația în mod implicit.
Care este motivul pentru care pot trimite o reclamație Air Baltic
Pasagerii pot trimite o reclamație din orice motiv în care serviciile companiei Air Baltic nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Totuși, este important să știi că nu toate reclamațiile vor fi luate în considerare pentru compensații. Iată care sunt motivele pentru care poți fi despăgubit de Air Baltic:
Zbor întârziat
Zbor anulat
Refuz la îmbarcare
Zbor de legătură pierdut
Bagaj dăunat sau pierdut
Pot face o plângere Air Baltic dacă am pierdut un zbor din cauza lor?
Da. Dacă din cauza unei întârzieri sau anulări de zbor Air Baltic ai ratat un segment al călătoriei tale, ești îndreptățit să soliciți compensații. În cazul în care nu ți se oferă un zbor alternativ, poți solicita și rambursarea parțială a biletului de avion.
Unde pot face o reclamație împotriva Air Baltic?
Există trei metode principale prin care poți face o reclamație împotriva Air Baltic. Într-o primă fază, poți trimite o reclamație contactând Air Baltic prin metodele disponibile pe site-ul companiei. O a doua metode este cea prin care apelezi la o companie precum AirAdvisor care se ocupă în mod principal de soluționarea reclamațiilor. În cele din urmă, pentru situații extreme, poți contacta o agenție care se ocupă de protecția consumatorilor.
Care sunt metodele de a contacta Air Baltic?
Poți contacta compania aeriană Air Baltic prin mai multe metode însă nu este garantat că toate vor fi la fel de eficiente precum altele. Iată care sunt principalele metode de a intra în contact cu Air Baltic:
Care este numărul de telefon Air Baltic?
Air Baltic pune la dispoziție numărul de telefon pentru call center-ul internațional: +371 6700 6006. Acesta este disponibil de luni până vineri între 07:00 - 22:00 și de sâmbătă până duminică între 08:00 - 20:00.
Cum fac o reclamație Air Baltic prin formular?
Există două tipuri de formulare pentru reclamații. Primul formular este strict legat de sugestii și complimente în care ți se va cere să completezi cu numărul de referință al rezervării și numele de familie. În acest formular, poți adăuga informații generale cu privire la situația cu care te-ai confruntat.
Al doilea formular disponibil poate fi selectat și completat în funcție de tipul perturbării zborului. Acesta poate fi trimis pentru probleme cu bagajul, un zbor anulat sau întârziat, refuz la îmbarcare sau zbor de legătură pierdut.
Pot face o reclamație Air Baltic prin rețelele de socializare?
Deși nu este posibil să faci o reclamație prin rețele de socializare, aceste platforme sunt o soluție bună atunci când ai nevoie de un răspuns rapid de la Air Baltic. De regulă, angajații care se ocupă cu gestionarea conturilor pot răspunde la întrebări legate de întârzieri sau documente necesare. Conturile pe care poți găsi Air Baltic sunt Facebook și X (anterior Twitter).
Pot contacta Air Baltic printr-o fereastră de chat live?
Da. În secțiunea de ajutor a site-ului oficial Air Baltic există o fereastră de chat live prin care pasagerii pot intra în contact cu un agent pentru a adresa întrebări. Acesta este disponibil între 09:00 și 18:00 în zilele lucrătoare.
Ce documente sunt necesare pentru o reclamație Air Baltic?
Atunci când completezi o reclamație este necesar să adaugi mai multe informații legate de călătoria ta. Iată care sunt principalele documente:
Biletul de avion sau cartea de îmbarcare
Bonuri fiscale sau chitanțe ale cheltuielilor
Dovada scrisă a perturbării
E-mailuri și comunicări din partea companiei aeriene
Atenție! Majoritatea reclamațiilor sunt refuzate din cauza lipsei de informații sau a informațiilor incomplete.
În cât timp Air Baltic răspunde reclamației?
Air Baltic are obligația să ia la cunoștință reclamația în termen de 28 de zile după ce a fost trimisă. Totuși, compania aeriană își asumă să răspundă reclamațiilor în termen de 15 zile lucrătoare.
Ce alte metode pot utiliza pentru a trimite o reclamație Air Baltic?
Dacă vrei să trimiți o plângere Air Baltic mai ușor și fără probleme, atunci recomandăm să utilizezi serviciile AirAdvisor. Înainte de toate, poți utiliza calculatorul gratuit pentru a verifica dacă zborul tău este eligibil pentru o despăgubire de până la 600 de euro.
Pe urmă, poți completa formularul în doar 5 minute și lăsa o echipă de profesioniști să intre în contact cu Air Baltic și să se ocupe de reclamația ta.
Fa o solicitare prin AirAdvisor si obtine pana la €600 compensatieAfla cat ai de primit astazi.Verifică-ți zborul
Alex Manea este un specialist SEO și content strategist cu o experiență de 5 ani. De-a lungul timpului a lucrat în diverse domenii, însă cea mai mare experiență o are în domeniul călătoriilor.
Ai avut probleme cu zborul ?
Poți obține până la 3.000 RON (600€) pentru problemele avute!
AirAdvisor+ se lansează în curând
Până la € 10 800 pentru o călătorie perturbată
Protecție automată. Fără cereri. Fără așteptare.
Prin înscriere, sunt de acord să primesc actualizări despre produsele. Renunța oricând. Politica De Confidențialitate
Căutați zborul
Căutați zborul
Verificare instantanee a zborului
Ai avut zboruri de legătură în cadrul aceleiași rezervări?
Nu, a fost un zbor direct
Da, am schimbat zborul
De încredere pentru 650.000 de pasageri
AirAdvisor este evaluat Excelent 4,6 în baza recenziilor 32.753
Am avut o experiență excelentă cu această companie. Au gestionat tot procesul de solicitare a despăgubirii pentru zborul meu anulat într-un mod rapid, profesionist și fără stres. Comunicarea a fost foarte bună pe tot parcursul procesului, iar echipa a fost mereu disponibilă să răspundă la întrebările mele. Nu mă așteptam ca procedura să fie atât de simplă, însă ei s-au ocupat de toate formalitățile și au reușit să obțină despăgubirea într-un timp rezonabil. Recomand cu încredere serviciile lor oricui are probleme cu zboruri anulate sau întârziate. Mulțumesc pentru ajutor și profesionalism!
Am așteptat 2 ani. Dar știți cum se zice :mai bine acum decât niciodată. Dar cererea ptr.sotul meu Dan Bonchut,cu care am zburat in același timp ,nu a fost rezolvată. Deși am inregistrat-o succesiv. Alexandra Bonchut